Banderola e simbol, nu superputere.
Despre lideri, căpitani și confuzii.
Ani la rând, Granit Xhaka a fost unul dintre liderii evidenți din vestiar – vocal, pasionat, implicat, respectat de toți colegii. Dar cât timp Arsenal se zbătea prin mediocritate, influența lui era luată în râs. Ba era prea nervos, ba nu știe să se controleze, ba „nu e lider adevărat”. Însă imediat ce echipa a început să joace bine cu el la mijloc, brusc toată lumea „a descoperit” ce lider grozav e elvețianul și ce pierderea grea e pentru „vestiar”.
Adevărul? Nu el s-a schimbat, ci contextul. Rezultatele bune au transformat percepția. Și am observat asta de ani de zile: problema cu liderul apare doar atunci când echipa nu livrează. Când pierdem, ne uităm după țapi ispășitori. Când câștigăm, totul e în regulă – inclusiv căpitanul, care devine brusc „inspirat”.
În ultimele luni, au tot crescut vocile din rândul fanilor care pun la îndoială legitimitatea lui Martin Ødegaard ca și căpitan al lui Arsenal. Se spune că nu e un lider „adevărat”, că nu motivează echipa, că e prea tăcut, că nu are carismă de banderolă. Dar în toată această dezbatere, cred că se amestecă lucruri foarte diferite: ce înseamnă să fii lider, ce înseamnă să porți banderola de căpitan și simbolul banderolei văzut ca răsplată pentru prestațiile din teren.
În primul rând, e clar că Ødegaard nu a avut cel mai bun sezon al lui. Cu mingea la picior, a părut adesea reținut, lipsit de inspirație, poate chiar epuizat psihic. Fără minge însă, a rămas același jucător generos în efort, care presează sus, care dă tonul la pressing. Dar când vine vorba de evoluțiile sale fără strălucire, putem doar specula ce s-a întâmplat în spatele cortinei. Viața personală s-a schimbat – a devenit tată – și, oricine a trecut prin asta, știe cât de mult te consumă mental tranziția la „noua viață”. Poate a fost doar oboseală. Poate lipsă de prospețime. Poate stres.
Dar câtă legătură are asta cu banderola? Arsenal are probleme reale de joc și de lot pe care trebuie să le rezolve în vară. Pe brațul cui stă banderola e ultima problemă.
Și aici ajungem la confuzia principală. Trăim cu ideea greșită că doar căpitanul poate fi lider. Că dacă nu e un „alpha”, cu gura mare și discursuri motivaționale, nu are ce căuta cu banderola pe braț. Dar asta e o simplificare superficială. Banderola este un simbol. Atât. Uneori e dată celui mai vechi jucător, alteori celui mai respectat, uneori celui mai „marketabil”. Alteori e o formă de apreciere pentru profesionalism. Nu e o regulă clară. Nu vine cu o superputere.
Leadershipul adevărat se exprimă în moduri diferite. Echipele mari din istoria fotbalului aveau un singur lider? Din contră – aveau măcar 4-5 caractere puternice pe teren. În astfel de echipe, nici nu mai conta cine purta banderola. Pentru că leadershipul era distribuit.
Declan Rice joacă la maximum fără să aibă banderola. Gabriel Magalhães e vocal și implicat fără să aibă banderola. La fel și Timber, Jorginho sau Zinchenko (când joacă). Ødegaard n-ar juca nici mai bine, nici mai prost fără ea. Dar ce contează deseori pentru unii suporteri și presă e simbolul, panglica de pe braț, nu dinamica reală dintr-un vestiar profesionist.
Sigur, sezonul lui Ødegaard a fost sub nivelul arătat în trecut. Dar asta nu e o chestiune de leadership și cu atât mai puțin de banderolă.
Poate ar trebui să începem să judecăm mai puțin zgomotul. Să înțelegem că fotbalul modern nu mai e despre un singur „comandant”, ci despre un nucleu de jucători care conduc împreună. Iar Ødegaard, chiar și într-un sezon mai slab, face parte din acel nucleu. Cu sau fără banderolă.
Ar fi Rice un căpitan bun? Fără îndoială.
Ar fi un căpitan mai bun decât ceilalți care au purtat banderola înaintea lui? Asta e deja o întrebare ambiguă. Ce înseamnă „mai bun”? Că îi motivează și mai bine pe colegi? Că urlă mai mult în tunel?
Declan Rice e deja lider, cu sau fără simbolul pe braț. Nu l-a împiedicat banderola altuia să fie vocal, să tragă echipa după el, să ridice ritmul când alții clachează. Și da, dacă într-o zi va primi banderola, va fi un premiu simbolic pe care-l merită cu desăvârșire.
Dar nu va schimba jocul nostru. Nu va transforma echipa. Poate doar ne va lua o sursă de frustrare, una pentru care ne consumăm inutil.
Cine poartă banderola la Arsenal e, sincer, ultima dintre problemele clubului. E o discuție de galerie, de studio TV, nu de vestiar. Adevăratele întrebări sunt despre profunzimea lotului, despre dinamica atacurilor în anume tipuri de meciuri, despre rotație și capacitatea de a trece peste momentele grele.
Simbolurile sunt frumoase. Dar nu ele aduc puncte. Iar echipele mari știu că leadershipul nu se reduce la o bucată de material pe un braț, ci se construiește zi de zi prin muncă.
🔴 COYG! ⚪