Arsenal's handbrake: Cât e mit și cât e adevăr?
„Oy oy oy, release the handbrake!”: Care e adevărul din spatele mitului „handbrake”la Arsenal?
Chiar joacă Arsenal cu frâna de mână trasă?
E o frază care a devenit clișeu.
De fiecare dată când Arsenal nu înscrie repede sau n-are 2-0 la pauză, apare inevitabil câte un Gary Neville sau Paul Scholes să repete teoria „frânei de mână”.
Că Arteta e prea precaut, că echipa n-are instinctul campioanei, că o campioană adevărată merge pe Anfield, Etihad sau Old Trafford și „domină”.
Sună bine în studio, mai ales după o analiză superficială de 90 de secunde. Dar realitatea e un pic mai complicată.
Așa că, întrebarea rămâne: joacă Arsenal cu frâna de mână trasă?
E o întrebare bună. Merită pusă și privită mai în profunzime.
De unde vine această etichetă de handbrake și cât adevăr e în ea?
1️⃣ Alegerea înlocuitorului pentru Ødegaard
În ultimii doi ani, au fost trei meciuri importante fără căpitanul norvegian în care Arteta a ales varianta „safe”: Merino în locul lui Nwaneri sau Eze.
Deși, pozițional, vorbim despre aceeași suprafață acoperită pe teren, cea de „număr 8”, diferențele sunt clare: Merino aduce stabilitate, e disciplinat, excelent în pressing și dueluri, dar oferă mai puțină progresie și creativitate cu mingea.
Nu e o schimbare în care se renunță la un jucător din spatele vârfului și se introduce un închizător. E doar ales un alt profil pentru aceeași poziție de număr 8. Dar e ales unul care oferă mai mult echilibru și mai puțină fantezie. Și de aici vine un semnal de prudență.
2️⃣ Problemele clasice cu echipele care se apără jos
Împotriva echipelor care se închid în low block, Arsenal a părut deseori că atacă „ca la handbal”, multe pase, mult control, căutarea obsesivă a breșei perfecte.
Arsenal recuperează mingea sus pe teren, linia de fund înaltă, pressingul agresiv și sincronizarea sunt aproape perfecte, probabil cele mai bune din campionat.
Însă ceea ce frustrează pe bună dreptate uneori nu e recuperarea, ci decizia de după : ce face uneori echipa cu mingea imediat ce o câștigă.
De afară, asta poate părea lipsă de curaj, de elan în atacuri. În realitate, cred că e un exercițiu de răbdare și control. Arteta vrea ca echipa sa să nu piardă echilibrul și să fie expusă mai puțin la contraatacuri. Man City, în toate sezoanele lor câștigătoare, pierdeau puncte “prostește” mai degrabă în meciuri simple, pe teren propriu, cu astfel de adversari care stăteau la cutie și speculau un singur contraatac norocos.
Și totuși, cât de prudentă sau ofensivă e Arsenal, cu adevărat?
Ca să poți răspunde la asta, în primul rând trebuie să definești ce înseamnă că o echipă e prudentă? Dar că e una ofensivă?
Sunt chestiuni destul de subiective. Pentru unii, ca echipa să fie catalogată ofensivă, contează ca echipa să aibă în teren doi atacanți. Alții vor cât mai mulți jucători ofensivi în primul 11. Pentru unii contează să vadă multe centrări, pase verticale către atacanți și multe șuturi din preajma careului. Alții se uită la pressing și goluri.
Ca să „împaci” ambele viziuni, ideal e să vezi lucrurile atât din perspectiva statistică, cât și să vezi cum se exprimă echipa pe teren.
📊 Statistic, conform Opta, Arsenal are în acest sezon:
al doilea cel mai bun atac din campionat (menținându-și și cea mai bună apărare)
cea mai mare diferență de goluri;
al doilea cel mai mare xG din ligă.
cele mai multe „acțiuni” de pressing din Premier League și cele mai multe atingeri în careul advers
al doilea cel mai mare număr de șuturi spre poarta adversă
cea mai mare rată de acțiuni care se încheie cu șut la poartă din Premier League
Da, Arsenal nu e prima la toate statisticile ofensive, e printre primele. Pe cifre, înseamnă asta că are frâna de mână trasă?
Și să nu uităm că nu demult, ci acum două sezoane, cu același stil de joc, Arsenal a avut cel mai bun sezon ofensiv al său, doborându-și recordul de goluri din istoria clubului.
📈 Tactic:
Dacă te uiți pe graficele cu pozițiile medii din fiecare meci al lui Arsenal din acest sezon vei vedea că poziția medie a jucătorilor noștri a fost la fiecare meci cu câțiva metri mai sus decât cea a adversarilor. La fel și pe statisticile legate de jocul de pressing.
Inclusiv pe Anfield sau acasă cu City.
💡 Un exemplu concret din unul din meciurile în care Arsenal a fost luată în colimator: în meciul de pe Anfield, când Alisson repunea de la poartă, Calafiori, fundașul stânga al lui Arsenal, îl abandona pe Salah și urca până în preajma careului advers la Gravenberch pentru pressing. 😱
Rezultatul? Gabriel Magalhaes era extrem de expus și rămânea 1vs1 cu Mo Salah la jumătatea terenului, tocmai ceea ce își dorește cel mai mult egipteanul.
Aș zice că asta a fost mai mult inconștiență și risc decât atitudine de echipă pragmatică… Sau poate curaj calculat și antrenat și o încredere totală în propriul plan de joc. Da, e un singur exemplu, dar cred că spune destul despre ce fel de fotbal practică Arsenal.
Așadar, chiar joacă Arsenal cu frâna de mână trasă?
Eu zic că doar ține ferm volanul și controlează cursa.
Doar că frustrările legate de alegerea lui Merino și problemele obișnuite (pe care le au toate echipele) împotriva echipelor care se apără aglomerat ne lovesc mai tare emoțional decât toate lucrurile bune pe care echipa le face în teren.
🔴 COYG! ⚪
Super tare articolul! Chiar ma întrebam de 'frâna' asta. Detaliul cu Merino e la obiect, fix genul de analiza care-mi place. Aștept cu nerăbdare continuarea!