E sezonul în care răbdarea a dispărut. Culmea, n-a existat nici măcar în meciurile amicale. Mulți fani nu mai acceptă nimic altceva decât titlul sau Champions League. Un „trofeu major”, cum îl ambalează majoritatea pentru ca pretențiile să nu sune exagerat.
De aici și frustrarea care erupe la primele puncte pierdute. Orice pas greșit devine inacceptabil. Orice meci în care Arsenal nu s-a apărat exact și n-a călărit adversarul provoacă un val de nemulțumire.
S-a ajuns să se aștepte de la Arsenal un nou sezon de tip „Invincibles”, de parcă asta ar fi posibil în Premier League-ul actual.
De unde vin aceste așteptări nerealiste? Cum să pretinzi ca Arsenal, fără Saka și Ødegaard, cu Saliba ieșit în primele minute, să atace „în valuri” pe Anfield împotriva campioanei en titre?
Dacă latura emoțională o poți înțelege când vine vorba de suporterii echipei, nu același lucru îl poți spune de interpretarea celor care ar trebui să ne aducă analize lucide, detașate de orice emoție sau antipatie.
Lazy punditry
Prin media, Arsenal e bombardată din toate părțile.
Un exemplu perfect: Sky Sports îi aruncă o întrebare „nevinovată” lui David Raya legată de ce părere are despre mingea nouă din Premier League. Nicio mențiune în întrebare despre gol sau despre traiectorie.
Raya răspunde sincer, spunând că mingea e un pic diferită. La țanc! Exact ce așteptau ca să scoată titluri de tip „Raya dă vina pe minge la gol”. Dezamăgitor este că până și o parte din fanbase a preluat povestea asta și l-a luat la mișto, deși realitatea era alta.
Apoi, să-l cităm pe Gary Neville: „Dacă Arsenal nu câștigă pe Anfield, nu poate câștiga campionatul.”
Realitatea? Doar 2 din ultimele 16 campioane au câștigat în acel sezon la campioana en titre. Ba chiar doar 5 din ultimele 25 de campioane au câștigat în deplasare la echipa care a terminat pe locul 2.
Și totuși, manipularea informațiilor și căutarea unui confirmation bias împotriva lui Arsenal a atins noi cote în acest sezon. E amplificată de discursul mass-media, care ignoră complet nuanțele.
Nicio analiză reală a ceea ce au spus Slot sau Arteta după meci. Doar afirmații idioate, revizioniste, fără valoare, menite să alimenteze isteria și să vândă titluri și clickuri.
Și totuși, Arsenal pare judecată mai aspru decât oricine. Când joacă deschis și e expusă pe contre, e „iresponsabilă”. Când joacă precaut, e „fără intenție”. Orice ar face, nu e bine. Când am scris „tratatul” despre ipocrizie în fotbal, discutam despre cum scorul meciului ne orbește și ne face să judecăm altfel cursul unui meci.
Golul lui Szoboszlai a transformat percepția asupra unui meci șters. Heatmap-urile arată că nu a existat niciun jucător al lui Arsenal care să nu fi jucat pe o poziție mai avansată decât omologul său de la Liverpool. Niciunul. Și totuși narativa meciului a fost alta.
Presiunea a înlcouit…luciditatea?
Orice critică la adresa lui Arteta pentru planul de joc ar trebui să se îndrepte și spre Slot, care a jucat la fel, chiar cu mai puține absențe notabile.
Dar asta nu se spune, pentru că adevărul strică narațiunea. Sau poate nu a analizat nimeni meciul de duminică, ci mai degrabă impresia deja făcută despre cei doi antrenori?
Da, bineînțeles că și eu mi-aș fi dorit un Arsenal ofensiv pe Anfield. Un Eze care să croșeteze în banda stângă. Un Gyokeres lansat printre Van Dijk și Kerkez. Panseluțe la marginea careului lui Raya. Niște delfini care să sară din peluza Kop. Dar să fim realiști: câte echipe fac asta pe Anfield? Nici măcar Manchester City care avea 6 titluri în 7 ani nu mergea să se urce pe adversar. Nici PSG-ul lui Enrique. De unde așteptarea perfecțiunii întruchipate într-o deplasare pe Anfield?
Presiunea de „a livra acum” a înlocuit răbdarea și luciditatea.
Dacă pretenția e ca Arsenal să domine fiecare meci, atunci nu mai vorbim despre fotbal, ci despre iluzii. Problema nu e la echipă, ci la modul în care unii își gestionează așteptările.
E normal să fii supărat după înfrângeri.
Mă așteptam la asta în ceea ce spuneam că va fi cel mai încărcat emoțional sezon de când mă știu eu.
Dar e păcat că Arsenal nu e apărată mai mult, chiar de către propriii fani, și că unii par gata să renunțe mult prea devreme, într-un sezon care abia a început.
🔴 COYG! ⚪
În general îi ignor pe cei mai toxici, fie că sunt “pundiți”, fani sau pseudo-vedete de pe YouTube. Lăsându-i pe ei la o parte, kind reminder: i-am avut pe Saka, Ødegaard, Saliba și Havertz recent. Am jucat la fel. Pentru mine, scuza cu “nu l-am avut pe cutare disponibil” începe să fie mai toxică decât Arteta out peddlers.
Nu i-a făcut niciun bine suportul necondiționat care deja seamănă cu un cult al personalității. Eu pe Arteta nici nu-l mai ascult după înfrângeri. E PR cu informații greșite, din ce în ce mai des.
Și sincer, să îi suporți pe Martinelli și Havertz cu ratări incredibile un sezon întreg, dar să-l scoți la zid pe Eze, care intră rezervă la primul meci și ratează o dată... arată fix incapacitatea de a fi obiectiv si un favoritism cam de prost gust si care nu face cinste. Și ceea ce mă temeam că se va întâmpla deja s-a întâmplat: Nwaneri e out of favour. Neglijența față de jucători, fie fizică, fie psihică (vezi lipsa de încredere în Ethan) ar trebui să fie grija tuturor. La Slot n-am văzut asta, deși banca lui era mai slabă. Diferența? El pare să știe să facă mai mult cu mai puțin.
Nu cred că pierzi un campionat pe Anfield, dar câte înfrângeri își permite o campioană? Patru? Și cât ne permitem să arătăm ca o echipă speriată de bombe când ai lotul pe care îl ai?
Mi-am propus să nu mai dau vina pe jucători, indiferent de formă, talent sau work rate. Pentru că deja e clar: nu la calitatea lotului e problema.