La ce să ne așteptăm cu Leverkusen?
Aventura europeană continuă în Germania diseară de la o oră atipică pentru Arsenal și mijlocul săptămânii: 19:45.
Încă de când s-a tras la sorți duelul, m-am bucurat vreo 30 de minute. Apoi, ca un suporter paranoico-overthinker în stil Hornby, au început să apară și grijile. Dacă îi subestimăm? Dacă intrăm prea relaxați și ne execută pe contre? Dacă, dacă, dacă, dacă… 🙂
Totuși, când se mai limpezesc emoțiile, îmi dau seama că Leverkusen este nu doar un adversar accesibil pentru faza asta a competiției, ci și unul al cărui stil ar trebui să ne convină. O echipă care nu parchează autobuzul, care nu refuză jocul și care uneori arată o anumită naivitate de care putem profita.
Mi-au plăcut relatările primilor fani englezi ajunși la Leverkusen, care glumeau:
„Nimeni nu își rezervă o vacanță la Leverkusen. În afară de cazul în care merge la un meci de fotbal .”
În inima regiunii industriale a Germaniei, Leverkusen este casa gigantului chimic Bayer și a echipei pe care compania o deține. Nici măcar nu are propriul aeroport, iar principala atracție, dacă nu lucrezi în industria farmaceutică, este chiar echipa de fotbal.
Râsu’-plânsu’, dar destui spun că Arsenal are în istoria recentă câteva lucruri în comun cu Bayer Leverkusen: și noi luptăm cu demoni similari. „Aspirinele” au terminat de mai multe ori pe locul doi în spatele lui Bayern München, motiv pentru care unii le-au spus chiar „Neverkusen”.

Leverkusen - Arsenal, azi 19:45
🧐Partida va fi transmisă în România pe Digi Sport 1, Prima Sport 1, Digi Online
⚽ La centru va fi Halil Umut Meler din Turcia. A mai arbitrat-o pe Arsenal la un 4-1 cu Molde FK în 2020. Dă multe cartonașe pe meci, dar probabil e ceva la ordinea zilei în campionatul din Turcia.
Absenți:
⚫ Leverkusen: Arthur, Bade, Ben Seghir, Flekken, Lucas, Tella, Traore (accidentați).
🔴Arsenal: Merino, Odegaard (accidentați), White (incert).
Cum ar putea arăta Arsenal?
Cu ocazia promovării noii aplicațiiThe Arsenal, am putut vedea aproape integral antrenamentul băieților dinaintea meciului cu Leverkusen.
Cel mai important, i-am văzut antrenându-se pe Saliba, Calafiori și Trossard, iar în avionul spre Köln s-a urcat și Ben White.
Pentru moment, Hincapie pare să-i fi luat fața lui Calafiori, ceea ce înseamnă că apărarea, împreună cu dublul pivot de la mijlocul terenului, sunt practic poziții bătute în cuie. Saka va reveni în dreapta, așa că singurele semne de întrebare pentru primul unsprezece sunt:
Martinelli / Trossard pentru aripa stângă
Eze / Havertz pentru „număr 10”
Gyokeres / Havertz pentru rolul de vârf.
🖐️Mult timp Merino mi s-a părut un jucător de care ne-am putea lipsi fără mari probleme. Dar în acest retur de sezon îmi dau seama cât de mult ne-ar fi ajutat experiența, încrederea și sângele rece cu care spaniolul intra de pe bancă. Urmează meciuri grele în care mi-aș fi dorit să-l avem disponibil.
Cum va curge jocul?
Leverkusen este un club care a trecut prin mai multe faze în ultimii ani. Aproape că am uitat că au început sezonul cu Erik ten Hag pe bancă.
Deși au pierdut mult din X-factor după plecările lui Xabi și Xhaka, și deși au nu mai puțin de 14 jucători noi față de sezonul precedent, și-au păstrat destul de mult identitatea de joc.
🔺 Așezarea de bază este 3-4-2-1, care în faza de atac se transformă rapid într-un 3-2-5.
🔺 Aleix Garcia (trecut pe la Manchester City și… Dinamo) este playmaker-ul care inițiază atacurile și caută constant pase către cei doi jucători din spatele vârfului.
🔺 Robert Andrich, titular în ultimii ani ca mijlocaș defensiv la naționala Germaniei, a fost reprofilat sezonul acesta în centrul apărării. Este puternic, dar nu foarte rapid și poate fi o zonă în care Arsenal să profite.
🔺 Jucătorii de bandă urcă foarte mult și centrează devreme în spatele apărării adverse. Grimaldo, în stânga, este probabil cel mai valoros jucător al echipei și un executant excelent de lovituri libere. Ideal ar fi să nu-i dăm prea multe ocazii să-l testeze pe Raya…
🔺 Între Schick și Kofane se va alege numărul 9. Ambii sunt atacanți compleți: buni cu spatele la poartă, dar și suficient de rapizi pentru lansări în adâncime.
Toate acestea ar trebui să ducă la o dinamică de joc în care Leverkusen se va expune destul de des. Meciul are premisele unui duel deschis, în care adversarul nostru nu va sta cu autobuzul în poartă.
Probabil vom vedea un meci în care Arsenal va avea inițiativa, dar Leverkusen va ține linia de fund sus, va încerca să preseze și să profite de momentele de tranziție pentru contraatacuri periculoase.
Ca în orice deplasare europeană într-o fază eliminatorie, cheia va fi ca jucătorii noștri să nu fie copleșiți de atmosferă și de terenul nou. Important e să nu apară greșeli prostești care să declanșeze apoi alte erori în cascadă.
Arsenal are suficientă calitate pentru a se întoarce la Londra cu un rezultat bun. Dar meciurile europene sunt întotdeauna tricky, iar într-o seară bună, pe teren propriu, orice adversar poate produce o surpriză.
🔴 COYG! ⚪






Leverkusen e o echipă frumoasă, ofensivă, dar nu pune genul de presiune cu care ne confruntăm de regulă în deplasările din Premier League, există din punctul ăsta de vedere un minus la partea de agresivitate. Dar e o echipă care are calitate tehnică și viteză de joc și, dacă nu suntem concentrați, ne poate pedepsi. Cred că e un meci în care dacă le dăm impresia că cedăm inițiativa, dar mid-block-ul nostru acționează agresiv și compact, putem să-i surprindem pe tranziții. Ar trebui să fie un meci potrivit pentru viteza lui Martinelli pe tranziție, dar poate și pentru Eze pe atacurile poziționale, pentru că nu-s genul de echipă obișnuită să „parcheze autobuzul“.