Flori de plumb.
Un test pe Etihad care vine într-un moment inoportun. Surprizele există în fotbal, dar, în momentul ăsta, Arsenal nu arată ca o echipă care să scoată ceva de pe Etihad.
Plimbându-mă prin orașul natal după eșecul cu Bournemouth, am trecut pe lângă statuia lui Bacovia. Mi s-a părut că exprima bine ceea ce am trăit în timpul meciului și după. N-am putut să nu-i pun fularul cu Arsenal lui Bacovia…
Cu Sporting, Arsenal a stors până la ultima picătură o calificare în semifinalele UCL, dar adevărul e că nu mai arată grozav. Chiar și în atâtea meciuri din 2026 în care lumea le-a reproșat că nu joacă fluid, Arsenal a fost o echipă în adevăratul sens al cuvântului: stătea bine fizic, era scurtă și se mișca ca un bloc unitar pe teren.
Acum, dincolo de problemele de fluiditate, Arsenal arată ca o echipă formată din jucători care nu prea mai au resurse fizice. Iar când nu mai ai, începi să greșești. Când nu mai poți fizic, nici creierul nu te mai ascultă.
Deși pe hârtie lucrurile arată bine, panta este clar descendentă și nu mai avem fluiditatea din prima parte a sezonului.
Asta n-ar fi neapărat grav. Un sezon e lung și astfel de lucruri se pot întâmpla.
Mult mai îngrijorător mi se pare faptul că jucătorii par storși fizic. Când ești rupt fizic, oboseala ajunge la creier și se manifestă în greșeli banale care te uluiesc.
În special din cauza condiției fizice pe care o arată ai noștri, încerc să nu mă amăgesc că putem scoate ceva pe Etihad sau că putem face față fizic în dubla cu Atletico.
Știți că n-am aruncat niciodată cu noroi în jucători sau antrenori. Trăiesc meciurile intens și încerc să contribui la o energie colectivă care să ajute, dar nu sunt foarte încrezător că mai putem scoate ceva în perioada asta.
Echipa a arătat totuși ceva mai bine fizic cu Sporting față de Bournemouth, dar fluiditatea fazelor de atac suferă grav.
E și normal. Pentru mine, Odegaard, Saka, chiar și Merino erau jucători tehnici care aduceau un plus de calitate și ne ajutau să ținem mai bine de minge și să facem progresie. În plus, Calafiori și Timber, sunt lateralii noștri tehnici care lipsesc tocmai acum…
Dar…
“If you don’t think you can do it, you have no chance at all.”
Vorba asta a lui Wenger ar trebui să fie un al doilea motto al clubului. A fost de multe ori crisalida din care s-a născut fluturele speranței. Nu știu dacă echipa poate reuși acum, dar toată suflarea lui Arsenal are măcar datoria să fie alături de echipă. ☝️ Și grupul ăsta a câștigat destule meciuri sezonul ăsta nu datorită individualităților, ci pentru că a arătat ca o echipă în adevăratul sens al cuvântului.
În același timp, ceva mă deranjează profund: lipsa de empatie dintre fani.
Printre toate dificultățile, lipsa de empatie dintre fani care au opinii diferite și „aruncatul cu noroi” în jucători și antrenor sunt lucruri care dor. Sigur, multe lucruri nu au mers bine în ultimele luni și ele trebuie subliniate, dar o întreagă suflare de la care mereu m-am așteptat la clasă dezamăgește în astfel de momente.
Man City - Arsenal, duminică 18:30
🧐Partida va fi transmisă în România online pe Voyo.
⚽ La centru va fi Anthony Taylor. Îl știm, dă multe galbene. Sezonul ăsta ne-a arbitrat în victoria de la Fulham, remiza de la Chelsea (când l-a eliminat pe Caicedo) și egalul de pe Emirates cu Liverpool.
Absenți:
🔵 Man City: Stones, Gvardiol, Dias (accidentați).
🔴Arsenal: Merino (accidentat) Saka, Timber, Odegaard, Calafiori, Madueke (incerți)
Cum ar putea arăta Arsenal?
Posibila accidentare a lui Madueke complică și mai tare un puzzle deja dificil. E frustrant să ajungi la un meci atât de greu cu un prim 11 plin de improvizații, așa că vom avea nevoie ca unii jucători să se autodepășească.
🖐️ Material scris joi noaptea, înainte de antrenamentul de vineri și conferința de presă a lui Arteta.
La ce să ne așteptăm?
😔 Lucrurile s-au schimbat la 180 de grade față de toamnă, când Arsenal domina iar City se apăra supraaglomerat pe Emirates.
Atunci aveam aproape tot lotul valid și stăteam excelent fizic.
Acum, din păcate pentru noi, s-au inversat rolurile.
Cred că ar trebui să ne așteptăm la un început de meci mai puțin spectaculos, care va semăna cu o bună parte din finala Cupei Ligii: două echipe scurte, care presează bine și apoi se retrag în propria jumătate dacă prima linie de pressing e depășită.
Cheia va sta în modul în care jucătorii vor reuși (sau nu) să depășească prima linie de pressing întâmpinare adversă. Arsenal și Kepa s-au blocat atunci pe Wembley după 30 de minute, n-au știut să reacționeze la pasivitatea celor patru care nu presau și nu se lăsau „desfăcuți”.
City are deja un blueprint clar despre cum să ne anihileze. Probabil va merge pe ceva similar, așa că trebuie să ne adaptăm și să ne amintim ce am făcut bine în primele 30 de minute de atunci.
💡 Billy Carpenter a explicat foarte bine dinamica frustrantă a jocului lui Arsenal prin efectul „o mână o spală pe alta” în construcție.
Dacă ai o opțiune bună în atac pentru mingi lungi și dueluri aeriene, adversarul trebuie să țină un om în plus în spate, ceea ce automat îți oferă superioritate numerică în construcția de la portar dacă acesta se decide brusc să nu mai degajeze mingea.
În același timp, degajările lungi fără vreo strategie creează o inferioritate numerică la „mingea a doua”. Când încerci să construiești de la portar, dar pasele simple nu îți ies și apoi dai o minge lungă la întâmplare către un atacant izolat, îți bați joc de fază pentru că vârful nu are suportul pe care l-ai avea într-o pasă lungă planificată. Big Gabi a făcut multe astfel de degajări în panică pe Wembley.
City nu trebuie să mai ajungă să dicteze jocul după cum vor ei și Arsenal trebuie să aibă niște reguli clare de coordonare în astfel de momente.
🖐️ Dar, în același timp, meciul ar putea avea o dinamică diferită față de finala de pe Wembley. Acum, City e forțată să caute victoria, să atace mai mult din start.
E posibil să vedem mai puțin acea primă linie de patru statică (dar excelent poziționată) și mai mult un pressing furibund.
Indiferent de varianta aleasă de City, Arteta trebuie să stabilească niște reguli clare de coordonare. Pe Wembley, Kepa aștepta să fie presat pentru a da drumul la minge și a permite fundașilor să „descoasă” pressingul. Dar cum nu era presat, tot mecanismul s-a blocat.
Raya, în loc de Kepa, va ajuta. Dar, în aceeași măsură, cred că Gabriel, Saliba și Zubimendi ar trebui să-și asume mai mult în construcție. Știu… sunt fazele alea în care ne stă inima când se pasează riscant în zona careului, dar asta e riscul dacă vrem să jucăm fotbal.
În loc de concluzii…
Momentul e greu, apăsat, aproape ca niște flori de plumb.
Dacă în august mi-ar fi spus cineva că vom fi aici la final de aprilie, în lupta pentru titlu și în semifinalele UCL, aș fi acceptat fără să clipesc.
A fost și este o perioadă grea, cu un mix de dezamăgire și conștientizarea că nu trebuie niciodată să luăm de-a gata ce avem.
Acum, toate indiciile din prezent duc spre o victorie City… forma, absențele, starea fizică.
Și totuși… clubul ăsta și-a construit istoria pe momente mari apărute atunci când te așteptai mai puțin.
Oricât de mult îmi spune rațiunea că nu mai avem resursele necesare acum, ceva mă face să sper și să fiu, ca de fiecare dată, 100% behind the team.
🔴 COYG! ⚪
În multe rânduri, diferența dintre ”am dat totul” și ”am triumfat” este făcută de acel mindset care dă ”shut down” corpului și alimentează din creier fizicul cu o energie venită aparent de nicăieri. Un fel de credit menit să-ți rezolve o problemă gravă și urgentă și pentru care ești dispus să plătești puțin mai mult ulterior. Ăsta este lucrul pe care-l aștept de la jucători duminică și în situația în care suntem el va face diferența.
Dacă vor reuși acest lucru probabil nu vom vedea dintr-o dată un Arsenal estetic și dominant, dar vom vedea unul agresiv, arțăgos, determinat și concentrat. Sunt elementele care ne pot face să nu pierdem. Iar dacă în plus vom avea oportunism, inspirație și noroc, poate reușim chiar să câștigăm. Dacă tot am câștigat titlul pe Anfield, pe Old Trafford și pe White Heart Lane, ar fi frumos să adăugăm și Etihad pe lista aia.
Nu trebuie să uităm nici antrenorul. La nivelul ăsta ai responsabilitatea nu doar de a construi o structură și de a antrena corect. Diferența între antrenorii buni și cei mari o face inteligența emoțională, flerul și inovația tactică. Mai mult decât oricând ăsta este momentul în care Arteta trebuie să influențeze fundamental starea de spirit a echipei, dar să și vină cu 1-2 idei tactice care să-i dea teme lui Guardiola.
Dacă le facem pe cele de mai sus avem o șansă. Însă dacă jucătorii se vor complace în victimizarea accidentării, oboselilor și a lipsei de formă, iar Arteta va trimite echipa în teren cu același plan care a eșuat în ultima vreme, atunci îmi e teamă că vom rata și sezonul ăsta.