E Arsenal vs Arsenal returul ăsta
Gânduri după Arsenal - Man United 2-3.
Cel mai mare rival la titlu al lui Arsenal în acest sezon nu e Manchester City. Și nu e nici Liverpool.
E chiar Arsenal.
După 30–35 de minute, meciul părea exact acolo unde îl voiam. Aveam 1–0 pe tabelă, controlam ritmul, inițiam cu calm atacurile din jumătatea proprie. Poate prea mult calm. Genul de liniște care nu vine din siguranță absolută, ci dintr-un mic exces de încredere.
La faza golului egalizator i-am simțit pe Saliba și Zubimendi relaxați exact cât nu trebuia. Zubi a fost prins pe călcâie, dar a crezut că are timp, echilibru și forță suficiente pentru o pasă sigură către Raya. O decizie luată prea ușor și meciul s-a resetat complet.
Și totuși, rămânea o oră de joc.
Destul timp să repari, să reintri în control, să arăți maturitate. Genul de situație în care o echipă de titlu ar trebui să știe exact ce are de făcut.
Am trecut cu bine peste perioada sărbătorilor și, sincer, mă întrebam când va veni o inevitabilă cădere și la noi. City a avut patru meciuri consecutive fără victorie la început de an. Noi suntem acum la trei meciuri la rând fără victorie în Premier League. Avem patru puncte avans și e imposibil să nu te gândești cum ar fi arătat lucrurile dacă profitam cu adevărat de pașii greșiți ai Cetățenilor…
Asta doare cel mai tare: nu că pierdem, ci că pierdem momente. Momente în care puteai să pui mâna pe campionat cu ambele mâini și să fugi.
Și totuși, realitatea rămâne asta: chiar și după trei meciuri modeste, Arsenal e încă pe primul loc. Avem patru puncte avans. Avem încă acea periculoasă marjă de eroare.
E Arsenal vs Arsenal returul ăsta.
Dacă ar exista un cocktail care să combine reasigurare și neîncredere în același pahar, cocktail-ul ăsta ar fi exact ideea că soarta titlului e încă în mâinile noastre.
Sună liniștitor, dar și periculos.
Pentru că știm deja: când Arsenal își pune piedică singură, nu are nevoie de ajutor din exterior. E Arsenal vs Arsenal. Oricât de liniștitor, sau deloc încrezător, ar suna asta.
Doar fără emoții n-am fi noi…
Ce nu mi-a plăcut?
Sunt multe nemulțumiri de manifestat și probabil o să vă apară prin feed-uri destule analize și verdicte tăioase.
Pentru mine, meciul ăsta a reiterat o problemă care tot revine: creativ, nu ne exprimăm suficient de bine în banda stângă și nu reușim să desfacem jocul de atac în acea zonă. Iar Timber, oricât de excelent ar fi el, înghesuie jocul atunci când e folosit pe flancul stâng.
😤 Limitările din flancul stâng. Hincapie e un apărător foarte bun: disciplinat tactic, „ține tușa”, învăluie corect, ne ajută să lățim terenul. Dar cu mingea la picior se văd clar limitările unui fundaș central reprofilat. Nu are naturalețea, timingul și curajul unui lateral ofensiv.
Timber e un fotbalist excelent, poate chiar prea bun pentru rolul ăsta. Fiind dreptaci, în stânga îi e vizibil incomod să atace tușa și inevitabil caută interiorul, o zonă deja aglomerată, unde ne blocăm singuri circulația.
Problema s-a accentuat și mai tare după ce Saka a trecut în stânga, odată cu intrarea lui Madueke. Deși e stângaci și extremă stânga la origini, pare că și-a „uitat” reflexele de bandă: a intrat constant în centru cu mingea, fix acolo unde nu aveam nevoie de încă un om.
Nu credeam că o să ajungem să spunem asta, dar suferim vizibil fără Calafiori în stânga. Nu neapărat printr-o fază decisivă, ci prin tot ce nu se mai leagă firesc în atac.
😔 Gabriel Jesus. E limpede că e mult mai tehnic decât Viktor, dar am senzația că ne ajută mai puțin în teren decât o face suedezul și că aproape la fiecare atingere de balon caută piruete, călcâie, artificii care nu sunt mereu necesare. Uneori trebuie să știi să joci și simplu.
A fost ceva de plăcut?
Putem remarca pe cineva? Greu.
👏 Declan Rice a făcut un meci solid, poate singurul care a fost constant la nivelul cerut. A alergat, a echilibrat, a încercat să țină echipa conectată când lucrurile începeau să se rupă.
❓ Luăm ceva bun din meciul ăsta?
Poate că rezultatul ăsta va fi un shake-up mental, nu doar pentru jucători, ci și pentru Arteta. Poate e meciul care îl face să scape de orice dubiu și să realizeze că, în momentul de față, Gyökeres e varianta cea mai utilă în atac. Nu ideală, dar utilă.
Poate e meciul care arată că Eze trebuie implicat mai mult. Sau că Timber nu e soluția potrivită în stânga atunci când ai nevoie să domini și să ataci pozițional.
Pentru că, dacă returul e cu adevărat Arsenal vs Arsenal, ajustările astea nu mai țin de opțiune. Devin o necesitate.
Ce urmează pentru Arsenal?
💡 O deplasare grea la Leeds între un meci fără miză în Liga Campionilor și returul semifinalei din Cupa Ligii.
Arsenal - Kairat Almaty, miercuri, 28 ianuarie, 22:00
Leeds United - Arsenal, sâmbătă 31 ianuarie, 17:00
Arsenal - Chelsea, marți 3 februarie, 22:00
Arsenal - Sunderland, sâmbătă 7 februarie, 17:00
Brentford - Arsenal, joi 12 februarie, 22:00
PS: Poate cel mai bun lucru al serii a venit din afara terenului: fani strânși laolaltă în puburi, unitate și un mesaj simplu „We don’t stop where it hurts” și sentimentul că unitatea rămâne, chiar și când doare.
🔴 COYG! ⚪
Nu m-a afectat si nu ma ingrijoreaza meciul asta cum a facut-o cel cu Liverpool pentru ca acum am vazut pur si simplu greseli. Greseli de la jucatori si greseli de judecata de la antrenor. Cu greselile ma pot impaca si le pot accepta. Inteleg supararea fanilor dar pentru mine nu a fost strategia din meciul cu Liverpool unde mie mi-a fost clar ca exista o frica prea mare si mentalitate gresita, pot fi confundate usor cu fucks ups. Vedem cu Leeds care se confirma.
Spring is coming – exact perioada de care ma temeam. Inca din repriza a doua cu Liverpool parca se (dez)activase ceva in mentalul echipei. A fost dureros de privit, dar sper ca aceasta infrangere sa fie utila si la momentul potrivit pentru o resetare. Dintre toate candidatele la titlu, avem cele mai accesibile meciuri si, desigur, un avantaj de 4 puncte.