Echipă.

Dincolo de victoria la limită cu Brentford, partida ne-a arătat (încă o dată) unitatea din lotul nostru. O unitate cum nu țin minte să mai fi văzut în ultimii ani la Arsenal.

Dacă urmărești echipa asta pentru ceva mai mult decât niște victorii, puncte și trofee câștigate, e posibil ca victoria cu Brentford să te fi făcut mai mândru decât alte victorii din meciuri cu miză mai mare.

“It’s a joy as a manager to watch this reaction. You’ve got the players looking out for each other, encouraging each other, showing love to each other, it doesn’t get any better than that. Today’s my 200th game, and when I see a team that behaves between them like that, and I see the staff’s smiles, I’m so happy and I couldn’t be prouder, and more grateful for everybody that works for us every single day to make my job so enjoyable.” (Mikel Arteta)

Trei momente din partida cu Brentford

Minutul 14. Ramsdale primește o pasă de la Gabriel și deși are destul de timp pentru a lua o decizie, pare împietrit. Se împotmolește cu mingea la picior, Mbeumo îi fură mingea în careu și șutează către poarta aparent goală.

Scăpăm ca prin minune de un gol jenant pentru că ne scoate Declan Rice care s-a repliat rapid pe linia porții. Rice a fost salvatorul acelei faze, dar toți jucătorii din defensivă merg însă la Aaron pentru a-l încuraja. Absolut niciunul nu-l ceartă sau critică pe portarul nostru. Ați spune că e ceva normal, dar priviți cum au reacționat coechipierii altora etapa asta după gafele de pe St. James' Park sau Bramall Lane.

Minutul 37. Ramsdale mai face o greșeală. Încearcă o repunere lungă cu mâna, dar aruncă total aiurea o minge care lovește terenul foarte aproape de el. Din nou, jucătorii noștri din defensivă sunt surprinși de camere cum îl îmbărbătează pe Aaron.

La fel și după intervenția din prelungiri. Pe lângă tertipurile tradiționale pentru trecerea timpului, jucătorii știu cât înseamnă încrederea și încurajările pentru unul dintre ei.

Minutul 90+5. Vine fluierul de final al meciului. Ar fi putut toți să țină capul în pământ după o prestație ștearsă sau să meargă la Havertz pentru a-l felicita pentru golul victoriei din minutul 89. Sau la Saka pentru încă un assist frumos. Dar toți s-au îndreptat către Ramsdale pentru că știu că portarul nu trece prin cele mai bune momente.

Îmi place să cred că atunci când faci bine, universul te răsplătește cu lucruri bune. Cel mai hulit dintre jucătorii noștri în acest sezon a fost tocmai cel care ne-a adus victoria în partida de ieri.

Havertz ar fi avut toate motivele să fie bosumflat după primele luni la Arsenal. E jucător de naționala Germaniei, a marcat golul decisiv într-o finală de Champions League, are unul din cele mai mari salarii de la club și a venit pe o sumă mare.

Am fi putut să-l vedem fără chef pe banca de rezerve sau să se plângă presei din Germania în pauza internațională. Am pățit-o de atâtea ori cu alte vedete care se plafonau bine-mersi la Arsenal.

Nu e și cazul lui Havertz, care a vorbit după meci despre cum și-a lăsat ego-ul de nume mare deoparte și s-a pus în slujba echipei.

Nici eu nu-s mulțumit de ceea ce ne-a arătat Kai pe teren până acum, dar germanul vine cu altceva în plus și pare să fie acel team-player modest care face de multe ori ca întregul să fie mai mare decât suma părților care-l compun.

"It was tough for me the last months. I try to put my ego aside because the team is most important thing. I've been so thankful for these guys [Arsenal fans]. I know it's hard when a new signing comes for a lot of money. I'm thankful for their support."