El Antipatico
„When I joined it was to reconnect everybody, to bring this place to a different level, generate hope and dream big.” Arteta a reușit acest lucru, iar asta pe mulți îi deranjează.
Aproape toți prietenii care nu sunt fani Arsenal îl antipatizează pe Mikel Arteta.
E firesc să nu-ți placă antrenorul rivalei, dar în cazul lor e mai mult decât atât.
Le-am povestit pe îndelete despre progresul de pe toate planurile făcut de Arsenal cu Arteta la cârmă, le-am arătat cum în fiecare an cu Mikel pe bancă Arsenal a obținut și mai multe puncte, dar degeaba. Arteta nu e bun, iar ei știu mai bine. Și mai trist a fost când am auzit asta chiar și de la unii „suporteri” de-ai noștri.
Îmi devine apoi limpede că nu e despre rezultatele sau jocul echipei, ci că pur și simplu unii nu-l suportă pe Arteta. Nu le place de fața lui, de comportamentul lui. De imaginea pe care și-a format-o. Nimic mai mult.
E o atitudine a fanilor altor echipe pe care o văd tot mai des în online, unde multe comentarii negative despre Arteta apar după fiecare meci de-al nostru, indiferent de deznodământ.
A celebrat prea mult la goluri, a criticat arbitrajul, e prea serios pe margine, se îmbracă precum Guardiola, îl trimite pe Nicolas Jover la margine când avem faze fixe ș.a.m.d. Mai toți fanii rivalelor spun că nu-l suportă pe Arteta. Orice ar face spaniolul, nu e pe placul multora.
Inițial eram dezamăgit că munca și devotamentul său nu sunt apreciate suficient, dar am început să iau reacțiile astea ca pe un complient pentru Mikel și ca pe un semn al faptului că de vreo 2-3 sezoane cam începem să deranjăm rivalii.
Deranjăm pentru că în ultimele două sezoane doar Arsenal se bate cu City acolo sus. Deranjăm pentru că începem să avem cele mai bune rezultate în confruntările cu echipele din Big 6. Deranjăm pentru că avem cea mai unită echipă din Premier League. Deranjăm…
Orice am face nu e bine…
Ați observat și voi la fel ca mine că orice ar face Arteta și orice rezultat ar scoate Arsenal tot nu e bine?
Când Arsenal câștigă cu PSG în Champions League, lumea spune: „E doar faza grupelor, francezii nu erau motivați”
Când Arsenal câștiga în condiții grele la Spurs: „V-ați apărat tot meciul, ați jucat ca o echipă de-a lui Mourinho”
Când Arsenal marchează mult, câștigă jucând spectaculos: „Cu echipele astea slabe, dădeam gol și eu”
Când Arsenal juca deschis cu City, dar pierdea: „Nu așa se tratează meciurile tari!”
Când Arsenal joacă prudent și nu pierde cu City de patru meciuri: „Arsenal joacă precum o echipă mică”
Când Arsenal o elimina anul trecut pe Porto în optimi, lumea spunea: „E doar FC Porto, de ce vă bucurați așa tare?”
Când Arsenal pierduse prima manșă cu Porto: „Cum să pierzi cu FC Porto?”
Când Arsenal câștigă un meci în Premier League: „Arteta și jucătorii se bucură de parcă au câștigat campionatul, ce antipatici!”
Când Arsenal pierde un meci în Premier League: „V-am zis eu că Arteta nu e de Arsenal…”
Când Arsenal câștigă meciuri la rând în Premier League: „Nu vă mai bucurați, oricum nu câștigați campionatul.”
Când Arsenal pierde iar un meci în Premier League: „V-am spus noi că nu faceți nimic în campionat”.
“It’s like Arsenal can never win”, rezuma perfect situația Ian Wright în urmă cu câteva luni.
E ca și cum Arteta, jucătorii și noi fanii lui Arsenal nu avem voie niciodată să sărbătorim o victorie. Nu avem voie să fim fericiți.
Nu avem voie să visăm să câștigăm campionatul nici când suntem pe primul loc, doar pentru că în ultimii doi ani am clacat pe final.
Nu avem voie să visăm că vom câștiga Liga Campionilor doar pentru că am învins un PSG nemotivat.
Personajul Mikel Arteta
Tot hate-ul ăsta la adresa lui Arsenal e canalizat mai ales în direcția antrenorului, cel mai important om dintr-un club de fotbal.
Mulți văd unele reacții ale spaniolului și îl etichetează ca fiind în acel fel, nereușind să izoleze personajul Arteta de antrenorul sau omul Arteta. Când Arteta a celebrat exagerat golul victoriei împotriva lui Liverpool în urmă cu două sezoane, lumea l-a criticat vehement pentru reacția sa.
Dar acolo intrase în rol personajul Arteta, antrenorul care a spus de atâtea ori că Arsenal și fanii de pe Emirates (încă) mai au nevoie de experiențe colective pe teren propriu în care să câștige meciuri grele, în care să se creeze o chimie și mai puternică între cele două părți și în care adversarii să se simtă încolțiți.
“Can we tweak it and make it even more hostile? I think we can. That’s the next step in my opinion. We have to be so grateful for what we’re achieving in our home ground and make the experience difficult for the visitors”. (Arteta, 2022)
Am văzut sute de interviuri cu Arteta și mi-e clar că nu e omul care să se maimuțărească pe margine. Dar Mikel a știut foarte bine că trebuia făcută o punte și mai solidă între echipă și suporteri.
Iar acela a fost doar unul din multele exemple în care Arteta a știut că trebuie să iasă din propria piele de antrenor sobru pentru a produce ceva special.
E drept, nu întotdeauna a reușit, dar n-am înțeles niciodată ura pentru om care încearcă. Pot înțelege antipatia pentru un antrenor blazat, care joacă 4-2-3-1 week-in week-out și doar așteaptă minuni de la jucători. Dar de ce să-l urăști pe unul care încearcă și care mereu vine cu metode noi de a motiva și pregăti meciurile.
în 2021, i-a pus pe jucători să se antreneze cu You’ll Never Walk Alone pe fundal, imnul lui Liverpool, pentru a încerca să-i pregătească pentru deplasarea ostilă de pe Anfield
în 2022, l-a rugat pe Stuart MacFarlane, fan Arsenal de mic și fotograf al clubului în ultimii 30 ani, să le vorbească din suflet jucătorilor pentru a-i motiva în vestiar înaintea derby-ului cu Tottenham.
în urmă cu două sezoane, Arteta a creat câteva afișe pe care le-a pus în vestiarul de pe Emirates și pe care le lua și în deplasări. Imaginile conțineau cuvintele ‘Identity’ and ‘Unity’. Arteta a repetat ideea și în sezonul trecut când cuvintele alese au fost ‘Belief’ și ‘Character’.
când Arsenal avea de luat o revanșă în fața lui Brentford după înfrângerea din prima etapă a sezonului 2021-2022, Arteta i-a motivat pe jucători, având un discurs axat pe tweet-ul în care Ivan Toney făcea mișto de Arsenal.
a adus un labrador la London Colney pentru a crea o atmosferă și mai bună în sânul echipei.
“We always talk about family, and being connected. A big family like we are at the club, and I feel like we are a family, we need a dog to represent that family. I think there are still things at the club that can be done to connect with people. To be more caring with people, to show love. I carefully chose the dog and in my opinion it’s the perfect representative of who we are right now.
Her name is Win, we all love winning and Win needs a lot of love. So the love for Win, that was basically the feeling. She is going to be on this journey with us together. It’s something that changes your mood instantly. She gives you all the love and suddenly you feel the energy of the place. It’s just beautiful and to me those things are very important.”
A angajat hoți de buzunare în cantoment pentru a antrena vigilența jucătorilor, iar exemplele pot continua pentru că progresul remarcabil făcut de Arsenal în ultimele patru sezoane nu a venit doar datorită jucătorilor transferați, ci vine dintr-un proces mult mai complicat: o gândire, o filosofie și o călătorie începută în 2019 care ne-a permis să revenim la cele mai înalte cote după atâția ani.
Iar sintagma „Trust the proces” e una din preferatele lui Arteta și una pentru care, bineînțeles, Arsenal este des „înțepată” pentru că, în realitate, multe rivale râvnesc la stabilitatea și unitatea pe care o arătăm în prezent.
Când haterii sunt un semn bun
În doar câțiva ani, Mikel Arteta a reușit să ridice nivelul echipei, impunând disciplină, valori clare și principiile sale non-negotiables. Asta fară a face rabat de la idei fresh pentru a ține jucătorii implicați și motivați. Da, știu, unele dintre ideile sale pot părea hilare pentru unii, dar nu poți să nu respecți munca neîntreruptă a unui om care nu se lasă pe tânjală și își consumă energia pentru a menține un spirit de echipă sănătos și inovativ.
Însă, adevărul e că e aproape inevitabil ca un antrenor care transformă un club să nu atragă și hateri.
Într-un fel, acest val de ură la adresa lui Arteta și al lui Arsenal este un alt semn al progresului făcut de noi.
Un antrenor comod, care nu ar reprezenta un pericol real pentru rivali, nu ar stârni niciodată atâta antipatie.
După cum spunea Reggie Jackson: „Fans don't boo nobodies”.