Înapoi la treabă: Everton - Arsenal
Everton - Arsenal, duminică 18:30, e startul unei toamne aglomerate pentru Tunari.
Ceea ce trebuia să fie o pauză internațională liniștită, n-a fost tocmai așa. Cel puțin nu pentru mine.
Tocmai ce închei un slalom lung printre o concediere în masă la locul de muncă, organizarea aniversării de 1 an pentru little Mira și un Covid care pare că a lovit întreaga familie.
Iar când cred că totul e spre bine și sper că am ajuns în sfârșit la mal, mi se întrezărește figura unui alt balaur: Sean Dyche.
Nu-mi place nimic la el. Nu-mi place fața, nu-mi place accentul, nu-mi place cum vorbește, ce vorbește sau ce joacă echipa lui.
Înfrângerea de anul trecut de pe Goodison încă îmi e proaspătă în memorie și mi-a lăsat impresia că a fost primul semn de îndoială că nu vom lua titlul și prima piesă din șirul de domino care a dus la prăbușirea din finalul sezonului.
Am clacat atunci în fața unei prestații de manual a lui Dyche. Am jucat cu tribune ostile și am avut în față o echipă foarte agresivă, ultra defensivă, cu puține intenții de a ataca, cu dorința de a juca doar mingi lungi și de a cerși faulturi pentru profita de fazele fixe. Așa au și făcut, în ceea ce a fost una din cele mai dureroase partide ale sezonului.
Am marcat doar două goluri în ultimele cinci vizite pe Goodison, dar sper ca nØrocul să ni se schimbe de data asta…
Everton - Arsenal, duminică 18:30
Partida va fi transmisă în România de Digi Sport 2, Prima Sport 3 și Orange Sport 3. La centru va fi Simon Hooper, cel care ne-a mai arbitrat în 2023 în două meciuri cu multe goluri, 2-4 pe Villa Park și 3-3 acasă cu Southampton. Hooper a fost în centrul atenției în prima etapă, neacordând penalty la faultul făcut de Onana împotriva celor de la Wolves, pe Old Trafford.
Absenți:
🔵Everton: Coleman, Dele Alli, Calvert-Lewin (incert), Michael Keane (incert), Andre Gomes (incert)
🔴Arsenal: Jurrien Timber, Thomas Partey.
Nu ni s-a accidentat niciun jucător în pauza internațională, ceea ce e o mare bucurie, mai ales având în vedere istoricul jucătorilor de la Arsenal.
Mai mult, simt că unii jucători au beneficiat de meciurile naționalelor, bifând minute bune de joc, getting more gas in the tank, cum spun englezii.
Leandro Trossard bifase 63 de minute pentru Arsenal în acest sezon, dar a fost titular în ambele meciuri ale Belgiei (și a marcat un gol frumos). Interesant e că în ambele meciuri a fost folosit în rolul de mijlocaș central-stânga. Sper să-l încerce și Mikel acolo…
Gabriel Jesus a bifat jumătate de oră cu Peru și câteva minute cu Bolivia. Ați spune că e puțin, dar implicarea sa a fost de bun augur după accidentarea din vară. Rezervă în primele trei etape la noi, Gabriel Magalhaes a debutat (în sfârșit) la naționala Braziliei, fiind titular în ambele partide ale naționalei Seleção.
Kiwior și Tomiyasu au fost și ei titulari pentru naționalele lor, Tomi remarcându-se printr-o prestație excelentă în victoria cu 4-1 a Japoniei în fața Germaniei.
Cum ar putea arăta echipa?
Accidentarea lui Thomas Partey și revenirea lui Oleks Zinchenko au mai redus din impredictibilitatea primului nostru unsprezece. Vom continua cu linia de patru consacrată, cu Zinchenko (inverted), Gabriel, Saliba și White.
Rămân doar două dileme. Cine joacă vârf și cine va fi mijlocașul central-stânga?
Cred că pentru aceste două poziții, Arteta ia deciziiile în funcție de tipul de adversar pe care-l întâlnește.
Vârf de atac. Vom avea în față un adversar care va parca autobuzul, se va apără cu liniile aproape de propriul careu și nu va lăsa spații pentru demarcări în adâncime. Iar asta îi cam anulează calitățile lui Eddie Nketiah. De aceea cred că Arteta îl va alege pe Gabriel Jesus în atac, despre care spune des că este un „creator of chaos”, cam ceea ce trebuie în fața unei apărări aglomerate, unde ai nevoie mai mult de sclipiri personale și mai puțin de scheme de joc.
Mijlocaș central-stânga. Pe Goodison, vom avea nevoie de un control perfect al balonului în spații mici, de un LCM tehnic și abil. Havertz a arătat în unele momente că e cu cel puțin o fracțiune de secundă mai lent decât ceilalți, iar un mijloc aglomerat l-ar expune și mai mult.
În martie 2023, au fost destule momente când toți jucătorii lui Dyche se apărau în propriul careu, iar Trossard, Fabio sau ESR sunt genul de jucători care pot dribla chiar și într-un lift și care pot aduce acel plus de imaginație de care vom avea nevoie.
Cum va curge jocul?
Dyche e un manager tradiționalist, deloc imprevizibil, așa că e destul de limpede ce vom vedea pe Goodison.
Vom vedea un Everton care se apără cu 9 oameni în preajma propriului careu, iar cel mai avansat om al lor va fi Beto, care probabil îl va lua în primire pe cel mai retras mijlocaș al nostru.
Mă aștept ca Saliba și Gabriel să fie lăsați să paseze nestingherit și ca pressing-ul de întâmpinare al lui Everton să aibă loc în jumătatea proprie. Mă aștept să avem multe atacuri în care vom pasa ca la handbal și în care vom fi faultați dur.
Mă aștept ca Everton să caute cât mai multe întreruperi de meci pentru a nu ne lăsa să ne intrăm în ritm. Mă aștept la multe mingi lungi pe Beto și la multe încercări ale lui Everton de a scoate faze fixe. Iar acolo am tremurat de fiecare dată anul trecut pe Goodison.
"We needed more composure and to control emotionally the game better. We gave away so many unnecessary free-kicks and that's what they want.” (Arteta după înfrângerea cu Everton din martie)
Știri care poate ți-au scăpat în ultimele zile
✋CEO-ul lui Arsenal, Vinai Venkatesham, va părăsi clubul în vară, după 14 ani petrecuți la club.
⭐Declan Rice e printre cei 12 jucători nominalizați de FIFA pentru premiul de cel mai bun fotbalist al sezonului 2022-2023.
🙏Arsenal și-a manifestat intenția de a le prelungi contractele lui Martin Ødegaard și Ben White, iar negocierile vor începe în această iarnă.
După meciul cu Everton, miercuri seară debutăm în grupele Ligii Campionilor, acasă cu PSV. Până atunci, voi reveni marți pe Tunarsenal.ro cu analiza grupei și a programului încărcat care ne așteaptă în această toamnă. Mai mult, am reușit să stau de vorbă cu un fost jucător al lui Arsenal și cred că în curând va ieși aici un interviu mișto.
🔴 COYG! ⚪