Make Arsenal vertical again!

De ce suferă jocul lui Arsenal în acest sezon?

Câteva rezultate bune la începutul acestui sezon au ascuns jocul mai puțin strălucit alor noștri.

Pentru câteva săptămâni am avut impresia că e doar dorința lui Arteta de a o face pe Arsenal să controleze mai bine posesia meciurilor, dar devine tot mai clar că nu e așa.

Suntem mai lenți, mai previzibili, pasăm mai mult lateral și riscăm mai puțin. Suntem ezitanți și preferăm o pasă simplă la siguranță, în loc să luăm inițiativa și să încercăm o verticalizare.

Să fie de vină presiunea și așteptările uriașe de după anul trecut sau nu, dar impresia mea e că jucătorii își asuma tot mai puține riscuri pe teren. Am senzația că echipa s-a mulat după stilul de joc al lui Havertz la mijlocul terenului.

Diferența dintre Arsenalul de anul trecut și cel de anul ăsta e ca diferența dintre personalitățile lui Kai Havertz și Granit Xhaka. Unul joacă la alibi, primește mingea și pasează simplu fără să greșească (dar și fără vreo intenție de a speria adversarul), iar altul își asuma o responsabilitate mai mare în joc, verticaliza și ieșea din zona de confort.

Da, Xhaka greșea mai mult, dar o echipă după chipul și asemănarea lui Havertz e o echipă fără colți.

Rețeaua de pase din meciul cu Lens arată cât de puțin am verticalizat în treimea adversă și cât de puțin influentă a fost partea noastră stânga. În afară de verticalizările lui Rice sau Saliba către Odegaard, am pasat lateral sau în spate, vizibil deranjați de agresivitatea francezilor.

Mai jos e rețeaua de pase dintr-un meci ales aleatoriu din sezonul trecut, cu Crystal Palace. Vedem cât de implicat era interul nostru stânga (Granit Xhaka) în joc și cum poți vedea măcar șase trasee verticale pe care s-au trimis minim 20 de pase reușite.

De ce verticalizăm mai puțin?

• Echipele adverse au realizat că avem probleme în fața unor adversari care parchează autobuzul. E mai greu să verticalizezi în fața unei apărări supraaglomerate, a cărei linie de fund e aproape de propriul careu.
  

  Cei de la L’Equipe arătau recent cum Arsenal e echipa din primele 5 campionate din Europa împotriva cărora adversarii s-au apărat cel mai „jos”.

  

• Kai Havertz în rolul de mijlocaș central-stânga. E o diferență uriașă între ce ne arăta Granit Xhaka sezonul trecut și ce arată pe teren Havertz în acest an. Havertz cere mai puțin mingea între linii, iar când are mingea trimite mai puține pase care fac progresie și mai multe pase simple, laterale.

  
  Billy Carpenter a comparat cifrele lui Xhaka din sezonul trecut cu cele ale lui Havertz din acest sezon, iar rezultatele sunt groaznice.

  

Dacă era o poziție în care Arsenal putea face un upgrade față de sezonul trecut, aceea era cea de LCM, unde ar fi fost loc de un jucător mai tehnic, mai creativ și mai bun în plan ofensiv decât Granit Xhaka. Havertz are doar CV-ul unui astfel de jucător, dar în realitate, pe teren, își asumă foarte puține lucruri și joacă cu simplitatea și frica pe care o vezi de regulă atunci când un fundaș e folosit temporar într-o poziție mai avansată. 😥

• Zinchenko. Poate că are legătură cu folosirea lui Kai Havertz mai sus în teren, dar impresia mea e că Zinchenko e mai puțin influent decât era anul trecut.

  

  Ucraineanul face mai puțină progresie cu mingea la picior și îl găsește tot mai puțin pe Havertz cu acele verticalizări geniale cu care îl găsea sezonul trecut pe Granit Xhaka.

Fără verticalizările astea și cu un Ødegaard luat în primire tot mai agresiv și marcat tot mai strâns în jumătatea adversă, ne e tot mai greu să străpungem apărările adverse.

În multe meciuri din sezonul ăsta cele mai mari ocazii le-am avut în urma pressing-ului nostru. În Premier League, am marcat din open-play doar 5 goluri, la fel ca Burnley și mai puțin decât Nottingham Forest.

Cum putem fi mai verticali?

Mereu e ușor să arăți cu degetul către ce nu e în regulă, dar mai greu să găsești soluții. Așadar, cum am putea fi great vertical again?

• Emile Smith-Rowe mijlocaș central-stânga. Poate că dacă Arsenal nu-l lăsa la campionatul european de tineret și dacă Emile nu pierdea o bună parte din pregătirea din vară, lucrurile stăteau altfel acum. În linia de mijloc, ESR poate oferi tot ce nu oferă Havertz în momentul de față. E jucătorul care-și asumă responsabilitatea de a crea haos, de a face progresie cu mingea la picior și de a verticaliza mai mult.

  „He’s very vertical. You see when he’s running with the ball, the capacity he’s got in short spaces, his arriving in the box. He’s got different qualities to do that attacking midfielder. It’s great to have him. We need him at his best. Now he’s starting to get some rhythm and minutes which is great for the team.” (Arteta după meciul cu Brentford)

• Revenirea lui Martinelli. Am subestimat cu toții cât de important e brazilianul pentru Arsenal? Toți ceilalți jucători din lot care pot juca în acea poziție preferă să primească mingea la picior, nu în adâncime. Gabi era de multe ori jucătorul „de sacrificiu”, care era lansat în profunzime atunci când nu mai aveam soluții pe atacul pozițional. Fără un astfel de jucător care se „întindă” adversarul, suntem forțați să pasăm anost și previzibil.

• Încrederea. Da, așteptările sunt uriașe după sezonul trecut. Presiunea e mult mai mare pe jucători, la fel și frica de a greși, care duce în multe momente la un joc apatic, fără zvâc. Jucătorii trebuie să fie mai asumați, să se uite în oglindă și să realizeze că jocul ăsta la alibi nu duce nicăieri. Arteta știe asta și trebuie să revină la discursul de după înfrângerea de pe Goodison de anul trecut.

  „You have to produce those magic moments and take that initiative. They need to have that mentality of ‘I’m going to do it on the pitch, I’m not going to wait for someone else to do it’. When you have players with that willingness and capacity to do that, you have a better chance to win more games.”