Matei Martuneac și primul contract cu Arsenal: povestea puștiului român din academia „tunarilor”
Am stat de vorbă cu Florin, tatăl lui Matei, pentru a înțelege mai bine pașii mărunți pe care-i face micuțul la Arsenal.
La ultimul meci al lui Arsenal în UEFA Champions League, două nume au atras atenția fanilor academiei: Brando Bailey-Joseph și Ife Ibrahim, jucători care se află în cadrul clubului încă de la vârsta de 8 ani și care au debutat pentru prima echipă. Este genul de moment care confirmă filosofia academiei Arsenal și care devine un factor motivațional uriaș pentru toți copiii ce pășesc zilnic pe terenurile de antrenament ale clubului, visând la același drum.
Cu atât mai mare mi-a fost bucuria să descopăr că, din toamna anului trecut, avem și un puști român sub contract cu academia Arsenal. Matei este la început de drum, dar deja face pași importanți într-un mediu extrem de competitiv. Florin, tatăl lui Matei, a avut amabilitatea să stea de vorbă cu mine despre parcursul fiului său, despre sacrificii, echilibru și micii pași care pot duce, într-o zi, spre fotbalul mare.
Alex: Cum a început pasiunea lui Matei pentru fotbal?
Florin, tatăl lui Matei: Pasiunea lui Matei pentru fotbal cred că se moștenește din tată-n fiu (inclusiv bunicul lui Matei a jucat fotbal; la vârsta de 17 ani juca pentru echipa de tineret a Universității Craiova). Matei a început prima oară fotbalul la vârsta de 4 ani și jumătate.
În primăvara lui 2021 (după o iarnă grea de pandemie și restricții de tot felul) l-am dus pe Matei la o echipă de amatori, cu scopul de a face mișcare, de a socializa și de a fi parte dintr-o echipă. După câteva săptămâni de antrenamente, unul dintre antrenori mi-a zis că Matei este foarte talentat și că are potențial.
Alex: Cum a ajuns să semneze cu Academia lui Arsenal? Cum ați primit vestea că Matei este dorit de Arsenal? ❤️
Florin, tatăl lui Matei: În septembrie, când Matei a împlinit vârsta de 5 ani, antrenorul lui m-a întrebat dacă sunt de acord să-l las pe Matei să joace pentru U7 și i-am zis că, dacă el crede că Matei face față și este pregătit să joace pentru U7, atunci sunt de acord să-l las.
Undeva prin noiembrie, antrenorii l-au selectat să joace într-o duminică pentru U8, iar la acel meci a venit să urmărească jucătorii un scouter de la academia Arsenal, care l-a remarcat și l-a invitat la un development center, și așa a început povestea lui Matei.
După alte câteva luni, Matei a fost invitat la mai multe academii din Londra, precum Chelsea, Tottenham, Crystal Palace, West Ham, Fulham, Brentford, dar până la vârsta de 8 ani s-a antrenat și a jucat doar pentru Arsenal, Chelsea și Tottenham, în limita timpului disponibil.
În ianuarie 2025, Matei a primit oferta să semneze oficial pentru Arsenal și am acceptat, pentru că asta era atât dorința lui, cât și a părinților, iar pe data de 8 mai a semnat primul lui contract pentru Arsenal.
Alex: Cum arată o săptămână normală pentru el acum – antrenamente, meciuri, școală, timp liber?
Florin, tatăl lui Matei: Programul săptămânal al lui Matei nu este deloc ușor.
De luni până vineri, școală de la 08:45 la 15:30. Luni, miercuri și vineri, antrenamente la Arsenal de la 17:00 la 19:30. Sâmbăta are antrenament individual. Duminica, are meciuri, de obicei dimineața, de la ora 11:00.
Alex: E greu să păstrați echilibrul între performanță și copilărie? Cum îl ajutați?
Florin, tatăl lui Matei: Încercăm pe cât posibil să-i oferim libertate și să se bucure de copilărie în puținul timp liber pe care îl are și avem ocazional discuții cu el pe tema copilăriei și a timpului liber, iar el de fiecare dată ne zice că este fericit să joace fotbal și că nu ar vrea să facă altceva în timpul lui liber.
Chiar astăzi dimineață, în drumul spre meciul de la Norwich, l-am întrebat dacă nu i-a fost vreodată greu să meargă la un meci sau la antrenament și a zis că nu, niciodată 😊. Sincer, am rămas uimit, pentru că știu că tot timpul este sincer.
Și, în ciuda programului foarte încărcat și din cauza faptului că are foarte puțin timp liber și de studiat acasă, se descurcă foarte bine la școală și mereu am auzit doar lucruri bune și pozitive din partea profesorilor.
Alex: Ce vi se pare că se pune cel mai mult accent la academia Arsenal la nivel de U9: tehnică, mentalitate sau sunt lăsați destul de liber să se bucure de fotbal?
Florin, tatăl lui Matei: La academia Arsenal se pune foarte mult accent pe champion mentality, respect și disciplină.
Eu, tatăl lui Matei, sunt fan Arsenal de când eram adolescent. În primul an când am ajuns în Anglia mi-am făcut card de membership la Arsenal și vă dați seama ce înseamnă pentru mine ca al meu copil să joace pentru clubul meu de suflet din Anglia.
Alex: Ce sperați să urmeze pentru el pe termen lung ca fotbalist? Voi, părinții, ați devenit fani Arsenal acum că îl aveți pe Matei acolo?
Florin, tatăl lui Matei: Noi sperăm ca Matei să se bucure în continuare de fotbal, să intre mereu vesel pe teren și doar Dumnezeu știe ce o să urmeze pentru el ca fotbalist pe termen lung. Noi, părinții, încercăm să-i fim alături zi de zi, să-l sprijinim, să-l încurajăm și să-i oferim tot ce depinde de noi ca el să reușească.
Știm că este un drum lung și deloc ușor, dar cu ajutorul lui Dumnezeu, orice este posibil. Sperăm să fie sănătos și fericit.
Eu, tatăl lui Matei, sunt fan Arsenal de când eram adolescent. În primul an când am ajuns în Anglia mi-am făcut card de membership la Arsenal și vă dați seama ce înseamnă pentru mine ca al meu copil să joace pentru clubul meu de suflet din Anglia. ❤️
💡 Puteți urmări progresul lui Matei aici, pe pagina de instagram administrată de părinții lui: https://www.instagram.com/matei_martuneac/
Succes, Matei! 👏








