Aveam nevoie de un meci în care să ne iasă totul și să stăm linșitiți.
Victoria cu Nottingham Forest a fost ca un pansament dupa o perioadă grea în care am uitat ce poate această echipă.
Am marcat devreme și am scăpat de o postură frustrantă în care alergam după desprinderea pe tabelă și adversarul încerca să tragă de timp și să fragmenteze jocul.
Arteta spunea după meci că Arsenal a avut o pauză internațională atipică, în care a avut mai mulți jucători la dispoziție decât de obicei, iar asta a crescut nivelul antrenamentelor.
Instead of 12 or 13 players, we trained with 19 for the first time in six weeks, suddenly you are like, wow, the competitiveness, the level, the quality, the understanding, the competition, everything raises and that’s what we need. (Arteta)
Analiză
Arteta a surprins cu primul unsprezece din care lipseau Martinelli, Havertz, Partey sau Declan Rice. Dacă în cazul lui Rice a fost vorba de o menajare, ceilalți trei puteau juca, dar Arteta a vorbit pe bună dreptate despre cât de important e ca toți jucătorii din lot să se simtă importanți și să prindă minute mai des. Nu poți avea pretenții de la rezerve să intre și să facă diferența într-un moment greu, dacă tu i-ai ținut până atunci pe bancă meci după meci. Arteta a învățat una din greșelile din trecut și nu e prima oară când ne surprinde în acest mod în sezonul ăsta.
You don’t play Thomas, you don’t play Declan, you don’t play Martinelli, you don’t play Kai Havertz, and there’s always that question mark, is it right or wrong? I felt it because I think the team needed it, that they all need to feel important and all have a real chance. (Mikel Arteta)
Multă lume a vorbit după meci despre faptul că Arsenal a avut în sfârșit fundași laterali autentici, cu piciorul de bază în exterior, și că asta ne ajută să desfacem mai ușor adversarii.
Doar că aproape pe toată durata meciului, atât Timber cât și Calafiori, au avut sarcini să joace cât mai mult în centru și au fost mai mult inverted decât lipiți de tușe.
De altfel, tot tiparul primelor 60 de minute s-a scris cu cei doi fundași laterali ai noștri inverted, în incercarea de a-i izola pe Saka și Trossard în benzi, de unde să inițieze acțiuni 1vs1 cu fundașii adverși. Așa a pornit chiar faza primului gol, dar și alte faze periculoase.
Ce mi-a plăcut
🪖Banca de rezerve. După săptămâni frustante cu mulți accidentări, în care aveam pe bancă mulți puști din academie, am afișat în sfârșit o bancă solidă, care-ți dădea încredere că se poate întoarce meciul într-o situație nefavorabilă.
👌Suflă Arteta și-n iaurt? Spaniolul l-a schimbat la pauză pe Jorginho pentru că italianul avea un galben și mai făcuse un fault înainte de pauză. După meci, Arteta a recunoscut că l-a scos pe Jorginho pentru a evita o eliminare și nu e prima dată când antrenorul nostru că nu vrea să mai riște un al doilea galben stupid de la jucători.
✅ Clean Sheet. Trecuseră mai mult de două luni de la ultimul meci fără gol primit în campionat (victoria din NLD). Aveam nevoie de un clean sheet pentru moralul echipei și am reușit chiar să o facem pe Forest să nu trimită niciun șut pe poarta lui Raya.
🙏 Minute pentru Gabriel Jesus. Știu că ne-am dori un atacant mai eficient la club, dar cum e puțin probabil ca Arsenal să aducă un vârf de calibru în iarnă, e crucial să avem în lot o alternativă solidă la Havertz. Da, Jesus e departe de ce arăta acum 2 ani, dar pentru ca forma lui să se îmbunătățească are nevoie să joace, nu să stea pe bară.
⭐Martin… Chimia cu Bukayo Saka, felul în care știe să calmeze sau să accelereze atacurile, viziunea, tehnica pe spațiile mici, toate ne-au lipsit!
👏 Ethan Nwaneri. Jucătorii mari au tupeul și încrederea să-și ia adversarii direcți 1vs1 și să dea la poartă. Nwaneri nu e înca un jucator mare, dar pare că are tot bagajul de care are nevoie un jucător ofensiv ca să ajungă mare.
Ce urmează pentru Arsenal?
Un program mai ușor… dacă poți numi program ușor deplasări la West Ham și Fulham presărate cu un meci acasă cu Man United și făcute sandviș de două partide de Champions League. 🙂 Dar recuperările celor accidentați și victoria cu Forest au fost pansamentul de care aveam nevoie pentru a putea continua încrezători.
Sporting Lisabona - Arsenal, marți 26 noiembrie, 22:00
West Ham - Arsenal, sâmbătă 30 noiembrie, 19:30
Arsenal - Manchester United, miercuri 4 decembrie, 22:15
Fulham - Arsenal, duminică 8 decembrie, 16:00
Arsenal - Monaco, miercuri 11 decembrie, 22:00
🔴 COYG! ⚪