Percepția despre Gyökeres arată că fotbalul e văzut doar în alb și negru
Fotbalul nu mai are nuanțe, dar Gyökeres merită una...
După șapte etape din noul sezon, Viktor Gyökeres a devenit deja unul dintre cele mai discutate subiecte din jurul lui Arsenal.
Fiecare meci al suedezului pare să fie disecat la extrem: pentru unii este noul atacant complet pe care clubul îl aștepta de ani de zile, pentru alții doar un alt exemplu de „hype” nemeritat.
Percepția despre Gyökeres confirmă cât de mult s-a schimbat felul în care vorbim despre fotbal. Nu mai există răbdare, nu mai există spațiu pentru discuții profunde.
Ori e genial, ori e dezamăgitor.
Ori „ne duce la titlu”, ori „nu e de nivelul Arsenal”.
Undeva pe drum am pierdut zona gri, acel spațiu în care un jucător poate fi în același timp util, imperfect și în proces de adaptare.
Gyökeres a fost, probabil, cel mai așteptat transfer al lui Arsenal din ultimii ani. E normal să fie sub lupă, dar e păcat că este judecat atât de rigid, de parcă adaptarea, contextul și procesul de integrare nu mai contează.
“The world is like that: ‘Oh my god, you are great!’ Then it is, ‘Oh no! You’re shit.’ There’s no grey area anymore. And very often life is grey.” — Jürgen Klopp
Am văzut zeci de compilații cu el înainte de transfer, știam ce poate și ce nu poate. Am fost mai degrabă sceptic când a fost transferat și, per ansamblu, trebuie să spun că a fost cam la nivelul la care mă așteptam.
Însă unele dintre îngrijorările mele nu s-au dovedit a fi puncte atât de slabe.
Face munca ”murdară” care îi face pe ceilalți să strălucească: se luptă cu fundașii centrali, aleargă constant în spatele apărării, presează și e mereu o opțiune pentru colegi. E jucătorul cu cele mai multe sprint-uri în primele 7 etape și unul din motivele pentru care Arsenal e prima la statisticile de pressing în primele 7 etape. Mi-ar plăcea să tragă la poartă ceva mai des, dar per ansamblu a fost în regulă.
“I just went there and hugged him and said thank you because the work that he does is unbelievable for the team. The way he stretches the back four and the spaces he opens. I mean today how he hasn’t scored a goal, I don’t know!” — Mikel Arteta
⚪ Albul: Determinarea și etica muncii
Gyökeres are o etică a muncii remarcabilă, exact cum era descris vara trecută în The Athletic, unde toți antrenorii săi, de la IF Brommapojkarna până la Sporting, îl lăudau pentru seriozitate și caracter.
Presează, se luptă, joacă pentru echipă. Nu are deloc ifosele unui atacant obișnuit cu zeci de goluri pe sezon. Chiar dacă primește mai puține mingi în adâncime decât și-ar dori, înțelege bine jocul lui Arsenal, se mișcă inteligent în combinații, știe când trebuie să țină de minge cu spatele la poartă și alege corect culoarele în profunzime.
Off the ball se mișcă excelent. Trage fundașii după el, ține aproape doi oameni mereu, ceea ce creează spații pentru Madueke, Trossard, Saka sau Martinelli să intre în centru cu mingea la picior.
Chiar dacă pare neimplicat în joc și are puține atingeri, Gyokeres ne „aerisește” atacul pozițional doar stând pe linie cu fundașii adverși și încercând demarcări mai mult în profunzime. E clar că Havertz e mai tehnic și leagă mai bine jocul, dar germanul de multe ori cobora prea mult și aglomera zone deja aglomerate.
“What he’s bringing to this team, we’re so grateful for what he does, how he holds the ball, makes the runs, the threat he gives us. His goals will come. We know that and we believe in him. He’s still up, he’s still happy, giving his best. He’s a big part of the reason why we’re winning these games.” - Bukayo Saka.
⚫ Negrul: Tehnica si standardul nostru dublu?
În ciuda fizicului impunător, nu pare un atu major la fazele fixe sau în jocul aerian.
În plus, poate e prea mult să ceri finețe de la un „tanc”, dar de multe ori, deși știe ce vrea să facă, pasele simple și preluările ies prea largi pentru nivelul Premier League. Controlul și devierile trebuie să fie mult mai precise.
De asemenea, nu pot să nu mă gândesc cât de nedrept era tratamentul pentru Havertz sau Gabriel Jesus.
Auzim des laude despre rolul tactic incredibil al lui Gyökeres din primele etape. Însă același argument era ridiculizat când era vorba despre Havertz sau Jesus, când auzeam des că nu avem nevoie de muncitori sau jucători utili tactic, ci de marcatori adevărați.
Jesus era excelent cu și fără minge, dar reușea puține goluri. Kai, la fel, foarte bun fără minge, dar tot cu puține goluri. Gyökeres a fost adus pentru recordul său impresionant de goluri, dar momentan are doar 2 goluri din acțiune în 752 de minute.
În mai puțin de două luni am trecut de la așteptarea unui gol pe meci, la a-l lăuda spațiile create și mișcările off the ball.
Scade ștacheta? Sau pur și simplu dacă suntem mulțumiți de rezultat pictăm altfel același stil de joc?
“They specialise in perverting human beings according to victories or defeats. What makes you important when you win is the same thing that makes you useless when you lose. Why do we allow it?” (Marcelo Bielsa)
🫱🫲 Zona gri
Nu trebuie să uităm că toate aceste analize sunt individuale. Fotbalul, însă, este un sport de echipă.
La finalul zilei, Gyökeres nu trebuie să fie un Haaland. Nu trebuie să rupă recorduri, ci să contribuie la un mecanism colectiv care duce Arsenal acolo unde nu a mai fost de două decenii: campioană a Angliei.
Scopul final nu e ca Gyökeres să marcheze 30 de goluri, ci ca Arsenal să ridice trofee. În 2023–24, cei doi atacanți principali din lot, Jesus și Havertz, au avut câte 4, respectiv 13 goluri. Iar echipa a înscris 91 în total, cel mai mult din istoria clubului în Premier League. Echipa câștigă trofee, nu jucătorii individuali.
Fotbalul modern e obsedat de cifre, de instantanee și de extreme. Dar uneori progresul e tăcut. Se vede în felul în care echipa se mișcă mai bine, în spațiile create, în energia transmisă colegilor. Gyökeres încă nu a arătat tot ce poate, dar munca lui vorbește deja clar.
Golurile vor veni. Și poate că n-ar fi rău chiar ca Gyökeres să reducă uneori turația. Pentru că atunci când joci mereu la 110%, uneori îți lipsește luciditatea în momentele cheie.
Până atunci, poate ar trebui să ne reamintim mai mult că fotbalul e un sport de echipă, iar succesul nu se măsoară doar în de câte ori un individ o bagă în ațe, ci în cât de mult contribuie la victoria finală.
🔴 COYG! ⚪