PSG - Arsenal: Între speranță și amăgire
Șansa unei nopți memorabile sau ultimele cuie bătute în sicriul unui sezon de uitat... Nu e cale de mijloc.
Mi-ar plăcea să vin aici cu încredere, să spun că Arsenal va întoarce rezultatul, că vom face și vom drege. Că dacă ne uităm bine, PSG are puncte slabe exact acolo unde noi suntem puternici. Că analiza ne ajută, că istoria ne încurajează.
Dar realitatea e alta.
Adevărul e că deși rezultatul din tur nu ne-a scos definitiv din drumul spre finală, prestația celor două echipe pe Emirates ne-a tăiat mult din elan.
Știu că niciun meci nu seamănă cu altul, dar e destul de evident că Arsenal și PSG se află în două momente foarte diferite. Iar în Champions League contează enorm momentul.
Forma din primăvară, starea fizică a lotului, lipsa accidentărilor — toate astea fac diferența. PSG traversează probabil cea mai solidă perioadă din ultimii ani, cu tot lotul valid și cu un ritm de joc excelent. Arsenal, în schimb, s-a deconectat de la Premier League și a fost ținută în viață pe acest final de sezon doar de electroșocurile din dubla cu Real.
E păcat că această semifinală ne-a găsit în puncte diametral opuse și poate că e mai bine să nu ne amăgim, ca să nu fim apoi dezamăgiți..
PSG - Arsenal, 22:00
Partida va fi transmisă în România de Digi Sport 1 și Prima Sport 1. La centru va fi un arbitru german, Felix Zwayer, care scoate ușor cartonașele din buzunar și care a fost suspendat în trecut pentru implicare în meciuri trucate.
Absenți:
🔵 PSG : Kimpembe.
🔴Arsenal: Gabriel Magalhaes, Gabriel Jesus, Havertz, Tomiyasu, Jorginho.
Cel mai mare semn de întrebare înaintea returului, presupusa accidentare a lui Ousmane Dembélé, a fost clarificat ieri de Luis Enrique. Dembélé e apt de joc și va juca din primul minut cu Arsenal.
Cum ar putea arăta echipa lui Arsenal
E de așteptat ca Arteta să revină la formula noastră standard din 2025, cu Merino vârf de atac. Tehnica excelentă a lui Trossard e prea puțin pentru un atac care a arătat în ultimele etape mai mult ca niciodată că are nevoie de un vârf cu prezență fizică.
Cum va curge meciul?
La noi, față de meciul tur, va avea loc o schimbare importantă.
Nu doar că Merino revine vârf de atac, dar apariția lui Partey îl eliberează pe Rice, îi facilitează incursiunile în atac și revenirea la rolul de mijlocaș box-to-box care pare că i se potrivește mai bine.
Cât de mult vor schimba aceste mutări dinamica văzută pe teren în tur? Atunci au fost evidente lipsa unui vârf care să țină de minge și a unui mijlocaș care să aibă apariții surprinzătoare în treimea adversă.
E o singură schimbare de jucător (Partey), dar una care duce la trei permutări importante care ar trebui să ne dea echilibru la mijloc și o forță mai mare în atac și pe tranziții.
La ei, cheia meciului din tur a fost ușurința cu care Dembélé a jucat rolul de 9 fals și lejeritatea cu care primea mingea singur, singurel la centrul terneului.
Am învățat ceva din meciul tur? Vor coborî Kiwior sau Saliba cu Dembélé? Își va asuma Arsenal riscul de a face asta și de a-i lăsa pe Timber și MLS fără backup în dueluri cu Kvaratskhelia și Doue?
E adevărat că sunt pesimist după ce am văzut la PSG în tur pe Emirates sau în dubla cu Liverpool.
Pentru mine, singura speranță reală ar sta într-un început perfect pentru noi: un gol marcat devreme, care să tulbure liniștea parizienilor și să le mute brusc planul „A”. Poate atunci PSG, obișnuită să controleze, să fie nevoită să improvizeze, să treacă la un plan B mai puțin lucrat pentru o dublă manșă. Și poate exact acolo, în haosul creat de panică, Arsenal să găsească oportunitatea de a capitaliza pe momentum și să reintre în joc cu adevărat.
Vor fi 90 de minute între speranță și amăgire, o zonă cu care, din nefericire, suntem atât de obișnuiți.
E greu, dar nu imposibil.
🔴 COYG! ⚪
Ca să încep cu esențialul: ce meci aseară! 😍
Nu zic ‘esențial’ de dragul cuvântului, ci pentru că în momente ca ăsta ne întoarcem, inevitabil, la bază. Ai dat motivele obiective, sunt acolo, clare. Teoretic, aproape totul e împotriva noastră. N-avem cum să vorbim cu încrederea aia senină, de madridista, despre vreo remontada sau alte fantezii, nici măcar când e ‘doar’ 0-1. Prin urmare, ca fan, las la o parte tacticile, strategiile, forma, lotul, duelul cu Luis Enrique, planurile B și C inexistente, las speranța și amăgirile... și mă întorc la bază.
Și care e baza mea, până la urmă? Răspund exact cum i-am zis, mai în glumă, mai în serios, unui prieten care m-a întrebat amuzat chiar săptămâna trecută ce mă fascinează atât la pasatul unei mingi. Imaginează-ți tonul și accentul lui Ange Postecoglou (îmi place de el, nu neapărat ca antrenor): ‘It’s not about the ball, mate!’ 😄😉
I-am spus că, în general, mă uit la niște oameni. Și ce văd în unele momente e greu de pus în cuvinte, dar încerc. De exemplu:
Declan Rice. 41. Capitan de facto. E omul care intra pe teren facand o saritura de pe loc care ii trece peste cap lui Trossard. E omul din cauza caruia se iau tunarii de gat online daca e 8 sau e 6. E omul care arunca furios lucruri pe si de pe banca pentru ca echipa pierde un meci fara miza. E omul care a scos din joben o lovitura libera despre care nu stim daca o s-o mai vedem repetata cat ne-om uita la CL si ne-a facut sa luam concediu a doua zi ca sa ne uitam pe repeat. Asta dupa ce a ignorat regula de la coaching. Omul ăsta se descoperă. Evoluează. Își asumă. Pare că a decis că e momentul să ia echipa în spate și să o ia la fugă. Să se bage în ring. E inspiratie. Si da, nu e doar despre echipa si club tot timpul, e si povestea lui la care avem privilegiul sa fim martori pentru ca noi ne uitam cu cea mai mare atentie, nu fanii altui club.
Mikel Merino Zazón. 23. Mijlocașul care a aterizat accidentat la începutul sezonului de Premier League, omul care mă îmbătrânește de fiecare dată când îl văd cum se întoarce pe loc ca un submarin într-o parcare subterană. Dar si-a asumat un rol incredibil ca 9, într-una dintre cele mai dure ligi și în Champions League și marchează goluri cu o finețe și o precizie la care sper că s-a uitat și King Kai pe repeat. A rezistat. S-a ridicat sub presiune. Și-a asumat. E povestea lui. E inspirație.
Jakub Piotr Kiwior. 15. Câți dintre noi n-am tras cortina în momentul ăla în care Gabriel se târa pe teren, așteptând să dea cineva mingea afară ca să se poată prăbuși, liniștit, la datorie? A fost un moment greu. Și nepermis de lung. Mă uitam la el și aveam senzația că se accidentează din ce în ce mai tare cu fiecare secundă. Jakub venea din postura de rezervă sigură și, când apărea, mai scăpa câte o gafă. A fost forțat să devină titular, dintr-o dată, sub o presiune imensă, împrumutând bocancii unui om imens. Și ce-a făcut? Și-a asumat. S-a ridicat. S-a îmbunătățit. Și-a făcut treaba. Își scrie și el povestea. Și e și el, fără îndoială, o inspirație. Chapeau.
Jurriën David Norman Timber. 12. Omul cu versetele din Biblie inainte de meciuri. Întotdeauna există o teamă, justificată, că un jucător nu se mai întoarce la fel după o accidentare. Avem și acum un exemplu care validează teama asta, dar el a produs o revenire pe măsura accidentării. E genul de prezență care îți dă senzația că, dacă uiți pentru o clipă că omul ăsta chiar a fost scos din joc acum ceva timp, nu exista ceva care sa il dea la o parte. Sau, oricum, nu pentru mult timp. Kvara a fost și este o provocare dar i-a luat pulsul. Ce văd sigur e aceeași determinare de a se ridica la înălțimea momentului. E acolo, pregatit fizic si psihic. Dacă nu e deja, ar trebui să fie inspirație.
Gabriel Teodoro Martinelli Silva. 11. Are cineva imaginea cu copiii (brazilieni sau nu) fugind pe strazi cu mingea la picior, fara reguli, fara arbitri, fara poarta, doar tipete? Noi, cei din anumite generații, avem. Eu am trait-o si undeva, inconstient, o mica bucurie, un trigger mi se activeaza cand il vad. De pe străzile din Guarulhos până pe Bernabéu, asta micu’ 😄. Are nevoie de coaching si trebuie sa progreseze pentru ca e la nivelul la care alergatul nu mai e suficient. Dar mi-a atras atentia ca noi nu lasam copilul in urma, e prezent, e activ si e probabil partea aia din noi responsabila cu bucuria lucrurilor mici si simple. Poate de-aia avem hobby-uri, de-aia ne uitam la fotbal:)
Bukayo Ayoyinka Temidayo Saka. 7. Nu e vorba de un laudatio, primește oricum destule. A intrat in joc bine dupa accidentare , s-a dus pe Bernabeu si a incercat sa-l umileasca pe Courtois. Nu i-a iesit prima oara, nu s-a dat la fund, nu i-a parut rau, nu a clacat, i-a iesit la a doua incercare. Dupa meci i-a spus lui Titi in fata ca nu a incercat sa-i imite modul de a celebra. E el insusi si o sa arate de ce e capabil si are momente cand clar iese din ''coached mode'' si face ce crede el de cuviința in moment, se bazeaza pe instinctul si judecata lui. Atat. That's my kind of people.
Myles Anthony Lewis-Skelly. 49. L-am lasat ultimul pentru ca e preferatul meu si cea mai mare bucurie pe care mi-a dat-o Arsenal in 2024. Ca si in cazul lui Saka, nu are rost sa ii aduc laude, meritele ii sunt arhi-cunoscute. In schimb, daca vorbim de sperante, asta este una de care oricine ar trebui sa se agate fara teama. Ne plac jucatorii stralucitori care ne aduc spectacol, golgheterii si eventual, cei care dau bine in social media content si in catalogul cu merch, gen Calafiori. Dar ce ne da linistea si increderea cand incepe un meci e simplul fapt ca exista pe teren cineva ca el. Îmi aduc aminte un corner în care Gabi l-a lăsat să-l marcheze pe Mateta. Ii venea pana la umeri (asta e imaginea mea), era in spatele lui, lipit de el, pareau Davis si Goliath. Eram siderată: cum de face el marcajul? Nu ma mai mira, increderea pe care i-o oferă ceilalți nu e o favoare, nu e gratuita, e ceea ce inspira el, pe buna dreptate pentru ca in primul rand el are o mare incredere in propriile forte.
Poate că lumea fotbalului și tot ce ține de ea consideră că echipa asta nu poate câștiga sau nu merită un trofeu. Fotbalul dezamăgește, un club dezamăgește și fanii sunt precauți, unii chiar supărați. Dar băieții ăștia și-au oferit un loc în semifinală și o șansă la un trofeu, poate cel mai prestigios trofeu pentru fanii din afara Angliei. Nu știu pentru ei individual cât înseamnă, dar își scriu propriile povești, nu doar pe cea a echipei. Iar pentru suporteri, asta e ocazia de a participa, chiar și indirect, la ele pentru că emoțiile, inspirația, modelele, toate vin de la oameni. În cazul ăsta, de la niște băieți cu o minge.
Cred că orice fan al lui Henry, al lui Bergkamp, sau din alte sporturi, un Federer sau Nadal (dau nume mari, dar aproape toți sportivii au avut și au fani), ți-ar spune că și-ar fi dorit să ii fi urmărit mai atent, sa fi fost mai prezenti. Nu doar când erau la vârful carierei, dar și atunci când erau mai tineri, în plin proces de învățare, de nereușite, de încercări și de evoluție. Să le fi simțit și să fi fost martori la acel proces. Să te bucuri de ele fără fricile tipice suporterilor infocati, teama de înfrângeri, dezamăgiri și speranțe desarte. E înțelepciunea care vine din hindsight n-avem cum să o avem pe loc 😄
O altă semifinală e posibilă, dar nu e garantată. O altă lovitură liberă a lui Rice e posibilă, dar nu garantată. Nu știu de câte meciuri ale lui MLS în tricoul lui Arsenal mă voi bucura, dar o să fiu acolo pentru ele. Asta mă aduce la final:
La unul din meciurile lui OGC, eram în tribună uitându-mă, în același timp, pe telefon la un meci din Carabao Cup. Era una dintre puținele ocazii în care îi vedeam pe Myles și Ethan pe teren pe atunci și nu voiam s-o pierd. Lângă mine s-a nimerit un englez și mă întreabă la ce meci mă uit. Când i-am spus Arsenal, și-a pus mâinile în cap cam exagerat 🙄 și a zis: 'Why?'. Pffft. Ignored.
Lăsând la o parte nonsensul întrebării, nu am avut inspirația pe moment și nici dispoziția de a filozofa în vacarmul unei atmosfere de stadion francez în timp ce încercam să urmăresc două meciuri.
Dar dacă m-ar prinde acum, eventual înainte de cafeaua de dimineață, i-aș spune simplu: 'It's a privilege, motherf***r.' 😄
Mai bine că nu am zis-o pe moment!😄 O spun acum, in timp ce ma pregatesc sa ma uit la ei din nou, acum cu un MLS titular. Sperante desarte am, dezamagire o sa fie dar asta face parte din joc. 🤷♂️ De-abia astept :D