Sezonul în care nu mai știm să fim fericiți?

Cel mai încărcat emoțional sezon din istoria noastră nu dezamăgește | Gânduri după 5 luni de la începutul sezonului

Cel mai încărcat emoțional sezon din istoria noastră nu dezamăgește.

Încă din vară discutam despre senzația că ne așteaptă cel mai încărcat emoțional sezon din istoria lui Arsenal.

Așteptările erau uriașe: titlul din Premier League și un parcurs cel puțin la fel de adânc ca sezonul trecut în Champions League. Nimic altceva nu e acceptabil.

Nicio altă generație a clubului nu a intrat într-un an competițional cu o asemenea presiune pe umeri. Și nu vorbim despre orice competiții. Premier League rămâne cel mai dificil campionat din lume, iar UCL este un turneu în care hazardul, șansa și conjunctura joacă un rol enorm.

---

După cinci luni, datele sunt imposibil de contestat: suntem pe primul loc în campionat, cu șapte puncte avans, lideri și în Champions League, cu un parcurs solid în cupele interne. Cu toate acestea, paradoxal, jocul echipei este tot mai contestat.

Ca fan de peste două decenii, îmi este greu să înțeleg uneori ce se întâmplă în interiorul fanbase-ului.

Am trăit echipe ale lui Arsenal care jucau sublim, fotbal pur, dar cărora le lipsea pragmatismul necesar pentru trofee. Atunci eram criticați că nu suntem suficient de duri, că nu avem un ax central solid, că suntem prea romantici, prea naivi.

Astăzi parcă trăiesc exact opusul.

Echipa este solidă, matură, greu de învins, dar în unele meciuri nu mai are acea fluiditate de odinioară, iar asta devine motiv de nemulțumire.

E greu de cuantificat cât contează faptul că și dinamica meciurilor s-a schimbat, dar cu siguranță e un factor major. Adversarii ne „respectă” altfel, stau mai mult la cutie, ne așteaptă „jos”. Nu degeaba o deplasare pe Stamford Bridge, cu un Chelsea care a ieșit la joc, a părut mult mai lejeră decât un meci la ultimele clasate. Tactica și dinamica influențează enorm percepția asupra prestației.

---

Încă din vară simțeam că acest sezon va fi unul tensionat. Și, sincer, lucrurile au mers remarcabil de bine, mai ales dacă ținem cont și de accidentările cu care s-a confruntat echipa.

Totuși, orice pas greșit, oricât de mic, pare să declanșeze un val de negativitate disproporționat. Frustrarea e de înțeles, cu toții am simțit-o după puncte pierdute, dar e obositor să vezi cum fiecare sincopă se transformă într-un scenariu apocaliptic.

Mai recent, regretăm perioada din toamnă când lipsea Odegaard, iar Eze era „decarul” echipei, având senzația că atunci Arsenal juca cel mai bun fotbal. În realitate, dacă derulăm timpul și căutăm impresiile noastre de atunci, vedem cât de vehemenți eram legat de cât de fad părea jocul atunci.

---

Totuși, dacă facem un pas în spate, tabloul arată excelent:

• locul 1 în Premier League, cu 7 puncte avans

• cel mai bun golaveraj și cele mai bune cifre defensive

• a doua sau a treia cea mai bună ofensivă din campionat

• lideri în Champions League

• avantaj într-o semifinală de cupă internă

• calificare în turul 4 al FA Cup pentru prima dată în ultimii 3 ani

---

Nimeni nu își dorește să vadă Arsenal pierzând puncte, cu atât mai puțin de trei ori într-un interval scurt. Dar pus în contextul în care rivalii nu au profitat, lovitura devine mai ușor de digerat. Ne-am dori cu toții un avans mai confortabil, un joc mai spectaculos, victorii fără emoții, dar realitatea e că suntem în cel mai competitiv campionat din Europa în care și alte echipe au sincope.

Presiunea titlului și dorința de a rupe blestemul celor peste 20 de ani fără Premier League joacă feste multora. Fiecare trăiește aceste emoții în felul său și asta e perfect uman.

Ce îmi e însă greu să înțeleg sunt opiniile de tipul: „vreau ca Arsenal să rateze toate cele patru trofee sezonul ăsta, doar ca să plece Arteta”. Sau avalanșa de jigniri din comentariile de pe conturile jucătorilor. Sau momentele în care nevoia de confirmation bias devine atât de mare încât ajungi să-ți dorești ca Arsenal să clacheze peste tot, doar pentru satisfacția amară de a spune la final: „v-am zis eu”.

Asta nu mai e frustrare, ci uitarea completă a ceea ce înseamnă să fii suporter.

---

Într-un fel, nivelul incredibil al Premier League a șters ideea de meci ușor, dar a născut un efect secundar curios: o nemulțumire generală, indiferent de locul din clasament.

După ultimul weekend te uiți și la celelalte echipe și te întrebi inevitabil: ne-a stricat social media busola sau cum se face că aproape toate fanbase-urile din Premier League trăiesc într-o stare permanentă de frustrare?

🔴 COYG! ⚪