„Stop feeling sorry for yourself and wake up!”- De ce ar trebui respectat Eddie Nketiah
„He represents what we are all about and all the values of the club.” (Edu)
N-a marcat 20 de goluri pe sezon, n-a arătat niciodată flair-ul lui Thiery Henry și a fost mereu apostrofat de fani.
Da, Nketiah nu avea calitatea pe care te aștepți să o aibă atacantul titular de la Arsenal, dar mereu mi s-a părut că tratamentul pe care Eddie l-a primit de la fanii noștri a fost injust, englezul fiind de multe ori țapul ispășitor la rezultatele mai puțin bune ale echipei. Mai ales în contextul în care toată lumea din club spunea că Eddie e o întruchipare a tuturor valorilor pe care Arsenal le reprezintă.
Ce fel de suporter ești tu dacă te porți de rahat cu ai tăi?
„He represents what we are all about and all the values of the club.” (Edu Gaspar despre Nketiah)
Prelungirea din 2022
Eddie Nketiah pleacă la Crystal Palace pentru 30 milioane de euro, într-o mutare care ne face să încasăm aproape 100 milioane de euro într-un singur an pe trei jucători produși în academia proprie: Balogun, Smith Rowe și Nketiah. Destul de bine pentru un club care are reputația că nu știe să vândă…
În 2022 când Arsenal i-a oferit prelungirea contractului, multă lume a fost revoltată de șansa primită de Eddie, care până atunci nu părea a fi mai mult de un jucător pentru Carabao Cup. Doi ani mai târziu, alegerea clubului nu mai pare atât de neinspirată.
Dar contractul nou de atunci nu a fost doar despre bani sau despre o investiție cu return rate în viitor, ci mai mult decât atât.
A fost despre încredere și despre răsplata pentru unul dintre ai tăi care are mereu atitudinea potrivită, care muncește și învață să fie mai bun, Eddie fiind în permanență un exemplu pentru orice puști care a trecut pe la Hale End.
Să nu uităm că renașterea lui Arsenal din urma cu câteva sezoane nu a început de la seniorii cu contracte mari, ci de la cei cu ADN-ul lui Arsenal.
Trei lucruri care m-au făcut să-l respect pe Eddie
Când Nketiah a marcat primul său gol pentru Arsenal la doar 15 secunde de când fusese introdus în teren, tot online-ul a scris despre performanța sa, despre inspirația schimbării lui Wenger și oportunismul atacantului nostru.
Multă lume vede doar ce apare sub reflectoare, dar puțini realizează însă răbdarea și perseverența arătată de un puști născut în Deptford care a crescut în condiții vitrege.
„A lot of people think it only took me 15 seconds to score for Arsenal, but I have been working on it my whole life…”
Episodul „Lokonga”
Probabil că vă amintiți faza din documentarul All Or Nothing… Sambi Lokonga era tot mai bosumflat că nu mai prindea minute pe teren, iar Nketiah a taxat atitudinea de loser a belgianului.
“So what, my friend? You think you’re the f*cking only one not playing, my friend, huh?”
“Stop feeling sorry for yourself and f*cking wake up, yeah?
Nketiah ar fi avut toate motivele să se culce pe o ureche și să se bucure de un salariu bun și de faptul că e în lotul lui Arsenal, dar n-a făcut niciodată asta, ba dimpotrivă.
Atitudinea
Nu l-am văzut plăngându-se niciodată că nu e titular. A fost perseverent și și-a câștigat încetul cu încetul locul în lotul lui Arsenal. În timp ce mulți îl apostrofau pentru că nu e de nivelul nostru, el își vedea de treabă... A câștigat locul de titular în fața lui Lacazette, reușind și o dublă pe Stamford Bridge. A făcut un pas în față și ne-a ajutat în urmă cu două sezoane când Jesus a fost accidentat. A fost alături de Smith Rowe și Saka, o mică parte din flacără care a renăscut Arsenalul în urmă cu 3-4 ani. Acum transferul său aduce și o sumă consistentă în conturile clubului.
Am apreciat mereu caracterul său și m-a întristat de multe ori să văd cum se purtau fanii cu el.
Succes pe Selhurst Park, Eddie!
Plecarea lui Nketiah îl face pe Reiss Nelson cel mai vechi jucător din lot și singurul din actuala echipă care l-a prins pe Arsene Wenger pe banca lui Arsenal.