Când fotbalul refuză să scrie poveștile pe care ni le imaginăm
Despărțirea de cel care credeam că va fi căpitanul lui Arsenal | Kieran Tierney va semna cu Celtic Glasgow, la finalul contractului său cu Arsenal.
Accidentările și revoluția tactică: cum l-a pierdut Arsenal pe Tierney…
Când Arsenal l-a transferat pe Kieran Tierney de la Celtic, credeam că asistăm la începutul unei povești memorabile.
Cel mai scump scoțian transferat la acea dată avea tot ce trebuie.
Vârsta, atitudinea, viteza, centrările lansate în viteză, acel aer de jucător „născut să joace în roșu și alb”. Părea inevitabil să ajungă căpitan. Mă entuziasmam să știu că va juca pentru Arsenal. Mi-am cumpărat tricoul cu numele lui. Îl simțeam parte din noul ADN al lui Arsenal.
Dar fotbalul, uneori, nu ține cont de planurile noastre sau de cât de bine „sună” o poveste.
Accidentările au început chiar înainte să-și încheie socotelile cu Celtic. A debutat târziu la noi, într-o echipă aflată în derivă sub Unai Emery. Cu toate acestea, au fost destule momente promițătoare – cum să uit golul de la West Brom sau evoluțiile sale din pandemie?
În sistemul 3-4-3, Tierney și-a câștigat locul în echipă ca fundaș central stânga, deși nu era poziția sa preferată. A fost adaptabil, dedicat, un luptător.
Dar Arsenal nu e, și nu va fi, o echipă de „trei pe fund” pe termen lung. Iar când Mikel Arteta a făcut trecerea la un inverted wing-back, odată cu sosirea lui Zinchenko, s-a produs ruptura.
Oricât de mult mă doare pentru Tierney, trebuie să recunosc că saltul nostru real ca echipă s-a produs odată cu acea schimbare. Nu spun că tocmai acea schimbare a fost decisivă, dar a fost parte dintr-un upgrade uriaș, tehnico-tactic.
A fost împrumutat la Real Sociedad, iar când s-a întors, era lucid, onest:
“Patru jucători pot juca acolo. Așa că dacă mă întorc și e la fel ca înainte, nu sunt prost – știu că sunt șanse mari să plec.”
Eu, personal, m-aș fi străduit să-i găsesc un loc în lot. Uneori ai nevoie de acel fundaș clasic, care învăluie și centrează în forță în careu. Dar când ai trecut prin atâtea accidentări, devine tot mai greu să oferi încredere și constanță.
La fel se va întâmpla, probabil, și cu Tomiyasu, oricât de serios și muncitor ar fi japonezul.
Lecția e simplă, dar grea: la finalul zilei, trebuie să ai în lot jucători pe care să te poți baza în mod frecvent. Arsenal a învățat asta cel mai bine în sezonul recent.
Îmi pare nespus de rău că Tierney pleacă. Chiar credeam că într-o zi va fi căpitanul lui Arsenal. Dar fotbalul refuză, uneori, să construiască acele povești care par atât de frumoase în mintea noastră.
A devenit instant un cult hero printre fani nu doar prin dăruirea din teren, ci și prin simplitatea lui sinceră. Cum să nu iubești un jucător care vine la stadion cu ghetele într-o sacoșă de la Tesco?
Pentru mine, Kieran Tierney va rămâne imaginea luptătorului neînfricat, cu mânecile scurte în zăpadă, într-o vreme în care prea puțini luptau pentru sufletul acestui club. A fost un strop de lumină în perioada întunecată a pandemiei și un simbol al dedicării necondiționate. Nu a fost o poveste cu final fericit, dar a fost una sinceră. Și asta contează.
"I've had to grow up here at Arsenal. It was the first time I'd left my house and moved away. The people at the club have been amazing with me, I'm very lucky and feel privileged to represent the club for so long.
It's mental. I don't really know what I've done for them to love me like this. I'm grateful. I think they can see that I give everything every time, wherever I'm asked to play. A message to the fans? A simple thank you. I'll never forget the reception I got. It means a lot to me, it's special and I'm very grateful for everything they've done for me." (Kieran Tierney)