Țigara care a schimbat destinul lui Arsenal
Uneori cele mai mari schimbări sunt declanșate de coincidențe absurde și de evenimente care par, la prima vedere, neînsemnate.
Ca într-o piesă cosmică de teatru, viețile noastre sunt împinse înainte de forțe invizibile — un telefon primit din greșeală, o întâlnire neașteptată, o alegere făcută din impuls. În mijlocul acestui haos aparent, se află catalizatorul marilor revelații, începutul unor transformări care ne modelează destinul. Acolo unde logica se dizolvă, magia coincidenței aduce lucruri mărețe.
Așa a fost și cazul lui Arsenal, club al cărei poveste ar fi fost scrisă altfel dacă nu ar fi existat un eveniment banal: o țigară în pauza unui meci de fotbal.
În iarna lui 1989, Arsène Wenger a ajuns întâmplător în Londra. Încă o antrena pe AS Monaco și în ultima zi din an a mers în Turcia pentru a vedea un meci de-al lui Galatasaray, viitoarea sa adversară din Cupele Europene.
În loc să zboare înapoi spre Franța, francezul a decis în ultimul moment să facă un popas în Anglia, pentru a vedea un meci la întâmplare pe 1 ianuarie. A sunat un impresar din Anglia și l-a rugat să-i facă rost de o invitație la orice meci care consideră el că va fi atractiv în acea etapă din prima ligă engleză.
Așa a ajuns Wenger să fie invitat să vadă Arsenal - Norwich, pe Highbury pe 1 ianuarie 1990.
Le Professeur povestea în cartea lui că nu-și mai amintește scorul acelui meci, dar că remarcase valorile tradiționale pe care le îmbrățișa Arsenal la acea vreme și cum oficialii clubului aveau o lojă separată față de soțiile lor, care împărțeau un alt salon cu invitații speciali (printre care se afla și el).
La pauza meciului, Wenger simțea nevoia să fumeze, dar neavând cu ce să-și aprindă țigara, a fost nevoit să ceară ajutor de la cea mai apropiată persoană. A rămas în vorbă cu femeia care i-a oferit un foc, persoană despre care a aflat că era tocmai o prietenă de-a soției lui David Dein.
And so, thanks to that cigarette, to my reasonable English that I’d learnt in when I was 29 in Cambridge, and to that conversation, I found myself invited to David Dein’s house that evening. (Arsène Wenger)
Dein. David Dein.
Dein e un om de afaceri englez care a fost acționar principal la Arsenal Football Club și vice-președinte al clubului. A fost și vice-președinte al Federației Engleze de Fotbal, precum și unul din cei cinci oameni care au fondat Premier League-ul modern pe care-l știm astăzi.
Wenger își amintește despre acea seară că au băut și fumat mult, că au jucat diverse jocuri de ghicitoare și mimă și că după acea seară el și David Dein au dezvoltat o chimie extraordinară care i-a ținut în legătură în toți anii care au urmat.
Cei doi au început să vorbească des la telefon și să facă multe vacanțe împreună cu familiile lor. Dein îl vizita des pe Wenger în Franța și venea să vadă unele meciuri jucate de AS Monaco.
„He was curious about everything and as passionate about football as I was. He realised that at Monaco we played a very different type of football from the football he saw at Arsenal and that intrigued him. He wondered whether that style of play could be exported to England. We could talk for hours about the game, about a match, about development in sports.” (Arsène Wenger în autobiografia sa)
Wenger coordona transferurile lui Arsenal din Japonia
La finalul lui 1994, după ce Wenger și-a încheiat socotelile cu AS Monaco, fusese chemat la Londra de Dein și Peter Hill-Wood, dar englezii simțeau că încă nu e momentul pentru un antrenor străin într-un fotbal tradiționalist.
„It was a football with its own codes and rituals. The clubs belonged to wealthy English figures, families who passed them down from father to son who respectec the traditions of a game where elegance and fair play were very much present.” (Arsène Wenger)
Abia aproape doi ani mai târziu, în iunie 1996, Arsenal a avut curajul să facă pasul următor. Dein, Hill-Wood și Danny Fiszman (unul din acționarii majoritari) au zburat spre Japonia și i-au propus lui Arsène să fie antrenorul lui Arsenal.
Mai puțin de o oră i-a luat lui Wenger să accepte propunerea, surprinzându-i pe englezi cu cerința sa de a rămâne în Japonia până când conducerea Nagoya Grampus îi găsea un înlocuitor.
Aproape trei luni a mai rămas Le Professeur în Japonia, timp în care primea casete cu meciurile lui Arsenal, vorbea ore întregi la telefon cu „interimarul” Pat Rice și lucra la transferurile clubului, Patrick Vieira fiind convins de Wenger să vină la Londra tocmai din îndepărtata Japonie.
Ce-a urmat e istorie, dar nu pot să nu mă întreb cum ar fi curs povestea lui Arsenal dacă nu era acel small talk la țigară între Arsène și prietena familiei Dein.