E ciudat să scriu asta acum, în august, când se fac exact 18 ani de la primul meu text despre Arsenal (la debutul lui Nasri :)), publicat pe răposatul MySport. Cumva, cercul se închide singur, fără să fi plănuit așa...
Proiectul Tunarsenal.ro se oprește aici, după aproape patru ani de analiză tactică, emoțională și contextuală a uneia dintre cele mai frumoase și, uneori, frustrante pasiuni pe care le poate avea un om. :)
Am tot amânat momentul ăsta, probabil pentru că nu există niciodată un moment perfect în care să închizi un proiect în care ai pus atât de mult timp și atât de mult din tine. 🖐️ Dar adevărul este că, de ceva vreme, mă regăsesc tot mai puțin în internetul “fotbalistic” de astăzi și, ca urmare, petrec tot mai puțin timp în el.
Este o bătălie pentru atenție prea mare, prea mult balast conținut despre orice, o goană continuă după hook-uri, caption-uri și reel-uri care să te trigger-uiască emoțional, în timp ce timpul și răbdarea noastră pentru a consuma lucrurile devin din ce în ce mai mici. Totul se întâmplă între un scroll și următorul, între o postare și alta, într-un flux continuu în care uneori ai impresia că nici nu mai apuci să te bucuri de lucrurile care tocmai s-au întâmplat. D-apoi să mai ai timp să le trăiești în offline, acolo unde, de fapt, se întâmplă lucrurile care contează.
Tocmai de aceea mi-a plăcut atât de mult ideea de newsletter. În teorie, un newsletter ar trebui să fie unul dintre puținele locuri care ocolesc goana asta după atenție. Un loc în care nu trebuie să câștigi neapărat cursa pentru algoritm, să postezi primul, să ai cea mai tare opinie sau să transformi fiecare lucru care se întâmplă pe teren într-un titlu care să ne facă să dăm click.
Poate de-asta m-a bucurat și mai mult decât mă așteptam când cei de la Substack mi-au scris de două ori în ultimii doi-trei ani, spunându-mi că newsletterul se numără printre publicațiile cu cele mai mari rate de deschidere de pe platformă. M-a surprins, m-a motivat, dar mai ales mi-a confirmat ceva ce simțeam deja: cât de pasională e o comunitate de suporteri atunci când le oferi ceva făcut cu răbdare și cu respect pentru pasiunea lor.
Iar aici am reușit victorii mici la care, sincer, nu mă gândeam atunci când am început.
Am prins, nesperat, un titlu de campioană pentru Arsenal. Cheers for not losing hope! Am scormonit prin meciuri, statistici, am revăzut zeci de meciuri „la rece” și cred că, din când în când, au reușit să iasă de acolo niște analize chiar bune. Am făcut câteva podcasturi. Am stat de vorbă cu oameni pe care îi apreciez și pe care îi urmăream de mult, fellow gunners cu care altfel probabil nu aș fi ajuns să schimb mai mult de câteva cuvinte.
Și poate cel mai mult mă bucură că, dincolo de toate astea, am încercat să construiesc un anumit fel de a vorbi despre Arsenal. Unul în care să existe loc și pentru tactică, și pentru emoție, și pentru context, și pentru toate lucrurile absurde care fac din a fi suporterul unui club de fotbal o ocupație atât de serioasă și atât de ridicolă în același timp.
Nu am reușit întotdeauna. Dar sper că, măcar din când în când, Tunarsenal a fost un exemplu bun despre cum poate fi împachetat conținutul editorial din jurul unei echipe de fotbal fără să devină doar zgomot.
Așa că, înainte să înceapă un nou sezon, vreau doar să spun mulțumesc.
Mulțumesc tuturor celor care m-ați citit aici. Celor care ați deschis newsletterul după un meci, celor care ați rămas până la finalul unui text prea lung sau prea slab, celor care mi-ați scris, mi-ați răspuns, m-ați contrazis sau pur și simplu ați fost curioși de fiecare dată când a apărut un nou mail. Și o recunoștință aparte celor care au susținut financiar proiectul de-a lungul timpului.
Proiectul se oprește, dar Arsenal, evident, nu se oprește. Din fericire sau din nefericire, în funcție de cum arată clasamentul sau minutul din meci în care citiți asta. :)
Așa că poate ne vom mai întâlni prin alte locuri, în jurul aceluiași club care ne-a adus pe toți aici.
Până atunci, vă mulțumesc că ați fost parte din povestea asta.
COYG.
M-am trezit, i-am mulțumit lui Dumnezeu pentru asta, am băut un pahar cu apa, după care am deschis mail-ul și am am văzut mesajul de la Alex. Înainte de a ști despre ce este mesajul, am simțit emoția aia caldă pe care o simți atunci când știi ca urmează sa faci ceva ce îți aduce placere. Acum sunt trist și recunoscător. Te apreciez Alex pentru dedicarea și devotamentul tău. Pentru capacitatea ta de a vedea lucrurile holistic în ceea ce privește acest univers din care facem parte noi, cei care de multe ori devenim nerăbdători și rapizi la furie. Ai fost o voce care aducea echilibru în acest univers numit Arsenal. Mi-ar placea sa știu ca vei reveni. Cu respect și recunoștință!
Felicitări, Alex! A fost o plăcere! Mult spor în toate planurile și lucrurile pe care le vei face în viitor!