Ceea ce contează.
Șoc și groază. Fotbalul nu e doar despre meciuri și trofee, ci despre conexiuni, apartenență și identitate.
Friendship is born at the moment when one man says to another "What! You too?”
― C.S. Lewis, The Four Loves
Din podcast-ul pe care l-am înregistrat cu Giuliano acum câteva săptămâni, mi-a rămas o idee care nu-mi iese din minte.
Îi povesteam despre toate micile lucruri care au clădit pasiunea mea pentru Arsenal, de la primele amintiri cu Highbury văzut la un televizor alb-negru, până la descoperirea comunității de suporteri din România și prieteniile născute de acolo. La final, Giuliano a rezumat perfect: până la urmă, sensul fotbalului nu stă în trofee sau victorii, ci în ceea ce ne rămâne după ce se stinge ecoul unui meci: legăturile pe care fotbalul le creează între oameni.
De atunci, gândul acesta m-a urmărit constant.
Statistic vorbind, mai mult de trei sferturi dintre suporterii din lume nu și-au văzut niciodată echipele câștigând ceva. Dacă ar fi să-i asculți doar pe cei care cred că fotbalul înseamnă numai trofee, n-ar exista câteva din cele mai frumoase cluburi din lume, iar trei sferturi din suporteri ar trebui să se lase păgubași și să-și caute altceva de urmărit. Dacă fotbalul ar fi doar despre asta, despre triumf, despre momentele rare în care ridici o cupă, atunci experiența de suporter ar fi, pentru majoritatea, o frustrare perpetuă.
Și totuși, nu e așa.
Suporterii continuă să trăiască fiecare meci cu aceeași intensitate, să sufere și să se bucure. De ce? Pentru că în spatele rezultatului există un adevăr mult mai profund: fotbalul este, în esență, un pretext pentru a crea legături.
Un stadion, un mic pub unde se adună suporterii sau chiar un grup de WhatsApp sunt spații unde diferențele se estompează. Etnia, statutul social, vârsta, preocupările din viața de zi cu zi, toate pălesc în fața unui singur lucru comun: pasiunea pentru echipă.
Fotbalul pune la aceeași masă oameni care altfel poate nu ar fi avut niciun motiv să vorbească unul cu celălalt. Dacă fotbalul ar însemna doar scoruri și medalii, atunci ce rost ar mai avea pentru milioanele de oameni care trăiesc „degeaba” emoția asta?
Îmi povestea și NorthBanksy despre cum Arsenal nu e doar o echipă, ci o ancoră care leagă oameni diferiți într-un oraș atât de cosmopolit ca Londra.
El locuiește lângă Finsbury Park, într-o zonă unde trăiesc algerieni, est-africani, turci sau kurzi. Toți diferiți, dar uniți de aceeași pasiune pentru Arsenal. „I immediately felt at home with the crowd, the mixture of people. My own family background is very mixed and conflicted: Iranian, German-Jewish, Polish and Russian. You look at the news and it feels like I’m born at war with myself. At Arsenal I found my flag and my badge and my cause. I love the club with all of my heart.”
Pentru că, dincolo de goluri și trofee, fotbalul ne oferă ceva mai important: un spațiu de „împărtășire”. Bucuriile și dezamăgirile capătă sens doar atunci când nu le trăiești singur. „Highs and lows” nu sunt doar etapele firești ale vieții de suporter, ci și oportunități de a crea punți către ceilalți, de a ne recunoaște în emoțiile lor.
Și altfel, cum ai putea explica pasiunea incredibilă a suporterilor unor cluburi precum Grimsby, care n-au câștigat niciodată nimic notabil, dar care sunt acolo, etapă de etapă, alături de echipa lor? Sau cum îți explici stadioanele pline și atmosfera electrizantă la echipe din ligile inferioare, unde oamenii sunt conștienți că șansele de a ridica vreodată un trofeu major sunt aproape inexistente? Pasiunea lor nu stă în speranța de a câștiga, ci în sentimentul de apartenență, în tradiție, în bucuria de a împărtăși aceleași emoții cu alții ca ei.
Iar aici se ascunde poate cel mai frumos paradox al fotbalului: nu câștigul e cel care contează, ci drumul parcurs împreună. Într-un fel, fotbalul ne dă ceva ce niciun trofeu nu poate înlocui: sentimentul că faci parte dintr-o poveste mai mare decât tine, iar acea poveste e scrisă împreună cu ceilalți.
PS: Sezonul a început, iar ARSC a dat drumul înscrierilor. Acolo găsești oameni ca tine, care trăiesc cu aceeași pasiune, care se adună să privească meciurile, să discute, să se bucure și să sufere împreună. Pentru că, până la urmă, asta e esența: fotbalul e mai frumos când e împărtășit.