Cu freza făcută, dar cu picioarele pe pământ.
Gânduri după Arsenal - Leeds 5-0. Să nu ne culcăm pe o ureche, Arsenal e work in progress.
Same Old Arsenal sau Work in Progress?
După primele două etape rămânem cu aceeași întrebare: vedem același Arsenal de până acum sau o echipă aflată într-un proces de transformare? Răspunsul e, probabil, undeva la mijloc.
Arsenal încearcă să își ajusteze jocul în posesie, iar asta se simte. Cu United, victoria urâtă cu 1-0 din fază fixă nu spune întreaga poveste. Am văzut un Arsenal mai direct, care pasează rapid, caută tranziții și nu se ascunde de dueluri de forță cu adversarul. Sigur, când joci așa, inevitabil vei lăsa și spații. Mari. Dar nu putem cere fotbal incisiv și în același timp să fim mironosițe și să nu acceptăm riscurile.
Împotriva lui Leeds, scorul de 5-0 poate părea categoric, însă în prima repriză echipa a părut din nou blocată în fața unei apărări aglomerate. Așa că întrebarea rămâne: Same Old Arsenal sau Work in Progress?
Probabil un amestec din ambele, cu câteva reglaje fine de urmărit în perioada următoare.
Patru reglaje fine la început de sezon
Zubimiendi - Rice
Cea mai vizibilă schimbare tactică adusă de Arteta e modul în care sunt distribuiți Zubimendi și Rice. Toată lumea se aștepta ca Zubimendi să fie noul „6” clasic și Rice să rămână în rolul de „8” box-to-box. Surpriza? Cei doi joacă foarte aproape unul de altul, ca un dublu pivot într-un 4-2-3-1. E o abordare pe care am mai văzut-o doar ocazional în trecut, când Arteta era forțat să îi folosească împreună pe Partey și Jorginho.
Reporter: „Will you unlock Rice? ”
Zubimendi: „Rice is unlocking me!”
În presezon, părea doar o declarație simpatică, dar realitatea îl confirmă. Spaniolul apare tot mai des în zone avansate, mai ales în partea dreaptă.
Am strâmbat din nas când am văzut cât de reținut e Rice, dar apoi am realizat că ajustarea asta e parte din a bigger picture în care scopul final e cel de a scoate mai multe de la… Gyokeres.
Un dublu-pivot Rice și Zubimendi lasă mai mult spațiu în centrul treimei adverse lui Odegaard (sau Nwaneri / Eze) care la rândul său aglomerează mai puțin zona dreaptă unde „migrează” de obicei.
Astfel, ambii noștri jucători de bandă au mai mult spațiu pentru acțiuni personale și implicit ar trebui să se creeaze mai multe zone libere pentru ca Gyokeres să facă demarcările lui preferate între fundașul central și cel lateral.
Gyokeres
Deși a marcat de două ori, senzația generală a fost de „vreau mai mult” de la el.
În pofida ajustării tactice de care ziceam mai sus, în 90 de minute a atins mingea de doar nouă ori și a reușit să o paseze corect doar de patru. Prea puțin pentru un vârf cu pretențiile lui.
Totuși, contextul contează: Leeds a jucat foarte compact, exact genul de adversar care nu-i convine suedezului. E ușor să le reproșezi lui Rice sau Zubimendi că nu l-au lansat pe Gyökeres, dar mai greu să vezi că rare au fost momentele când era un culoar pe care putea fi lansat în adâncime.
Gyökeres strălucește în spații și tranziții rapide, nu împotriva unei apărări retrase. Faptul că a ieșit totuși cu două goluri, în ciuda lipsei de implicare în joc, arată că instinctul de atacant e acolo. Iar asta e promițător.
În pofida aroganțelor de la celebrarea golului secund, la interviurile de după meci a lăsat de înțeles că nu e mulțumit de el și a părut un tip cu picioarele pe pământ. Asta ar trebui să ne dea speranțe, chiar dacă e vizibil că are destule carențe în joc.
Rolul hibrid al lui Calafiori
Scott Willis glumea și spunea că trebuie să inventăm un nume nou pentru rolul pe care-l joacă Richy Calafiori în acest sezon pentru că, cu siguranță, nu e nici wing-back clasic, nici inverted.
Cu dublul-pivot Rice-Zubimendi la centru, nu prea mai e loc de un fundaș stânga inverted care să apară într-o zonă deja aglomerată. Dar asta nu-l face pe italian să stea lipit de flancul stâng, ci mai degrabă să caute „buzunarele” cu spații din zone mult mai avansate, specifice unui al doilea număr 10.
The Eze Factor
Mă temeam ca entuziasmul nostru pentru Madueke să nu fie doar un New Toy Syndrome și scriam că, în practică, Madueke în banda stângă face aceleași lucruri pe care le criticăm la Martinelli. Doar faptul că Madueke e o figură nouă în stânga ne face să fim entuziasmați, ceea ce oferă acolo, mai puțin.
Dar aici poate interveni Eberechi Eze, care chiar poate aduce ceva diferit. În banda stângă oferă ceea ce îi lipsește adesea lui Martinelli: imprevizibilitate, calm în decizii și verticalizări rapide spre Gyökeres. Iar surse din club i-au spus lui James McNicholas că tocmai acolo va fi jucat cu precădere Eze.
Dincolo de partea tactică, Eze pare să fi adus și un boost mental întregii suflări Arsenal. Prezentarea sa pe Emirates, înainte de meciul cu Leeds, a fost un moment rar de unitate între fani. Și acel tip de energie colectivă poate deveni combustibil pentru tot sezonul.
„Eze signing for Arsenal is a connected moment that you’ll always remember.
His rollout in front of the home fans was a collective moment of unity we’ll remember forever. That’s the sort of thing that makes football magical and makes me love that I chose Arsenal to give my life to.” (Pedro)