Not goats. Just scapegoats.
Am ratat șansa de a avea eroi. Ne-au rămas doar țapi ispășitori? | Gânduri după City – Arsenal 2-1.
E ceva ce vedeam des în online și atunci când Liverpool-ul lui Klopp pierdea luptele la titlu cu City. Se întâmplă și acum. Sigur că Arsenalul de azi nu e la nivelul acelui Liverpool, dar reacțiile sunt similare.
The joy some people derive from Arsenal’s defeat says more about human nature than football. There is a strange comfort many find in the fall of those who are striving, perhaps because it makes their own struggles feel lighter. When something or someone is seen as “good,” their failure becomes a spectacle, not just a result. It reminds us that, for many, it is easier to celebrate a downfall than to confront someone else’s rise.
Outside e petrecere pentru că Arsenal e aproape să piardă un titlu pe care părea că îl are în mână.
Inside e scapegoating. După un sezon care a frustrat pe toată lumea din toate fanbase-urile din Premier League, reacțiile devin inevitabil emoționale.
Când nu era Eze de vină, era Odegaard. Sau Merino.
Dacă nu e Odegaard, e Eze. Dacă nu e Saka, e Madueke. Dacă nu e Madueke, e Saka.
E Havertz. Ba nu, e Jesus. Nu, e Gyokeres. Ba nu, e Berta.
Sau, mai simplu, Arteta.
Când lucrurile nu ies cum ne așteptăm, intrăm în scapegoating season. E normal într-un fel. Îți setezi așteptări, vrei responsabilitate, vrei pe cineva care să intervină și să repare lucrurile.
Dar în același timp, ecosistemul unui club de fotbal e mult mai complex decât pare din sufrageria noastră, unde pare simplu să schimbi jucători și sisteme ca în Football Manager.
Fiecare vede alt meci
De multe ori după meciuri citesc câteva opinii și mă întreb dacă am văzut același meci. Dacă fac un pas în spate, îmi dau seama că fiecare dintre noi are un „ideal” despre cum ar trebui să arate dinamica unui meci, a unei faze de atac sau acțiunile unui jucător. Și când realitatea nu se aliniază cu acel ideal, apare critica.
Îmi aduc aminte de atâtea meciuri văzute cu tata, când el nu mai avea răbdare pentru construcții elaborate și voia mingi aruncate direct în careu, pe când eu așteptam să se găsească o breșă. Fiecare vede jocul prin propriul filtru.
Havertz și Odegaard
După ce am revăzut City – Arsenal și din nou, dar pe fast-forward, finala Cupei Ligii, am rămas cu ideea că „vinovatul” arătat cel mai mult cu degetul nu e neapărat cel pe care-l vedeam și eu.
Sunt Havertz, Odegaard sau Martinelli jucători fără vină? Nu… ratările și/sau deciziile lor neinspirate nu se șterg cu buretele. Dar diferența dintre prestația dezamăgitoare din finala Cupei Ligii și cea decentă de duminică a venit și datorită a câteva apariții în primul 11: Eze, Odegaard și Havertz (jucat acum ca vârf).
Cu ei, Arsenal a fost mai puțin panicat în posesie și mai capabil să țină de minge. N-am mai bubuit mingea la fiecare presiune pusă de City. N-a fost ușor, n-au reușit-o de fiecare dată, dar nu avea cum să fie ușor într-o astfel de deplasare.
Știu, tot cu înfrângere s-a încheiat partida, dar jocul a arătat altfel.
Ca un masochist care se uită și în reluare la mecuri, revăzând partida, Odegaard și Havertz mi s-au părut chiar ok.
Havertz, în special, a fost motivul pentru care de data asta am putut lega niște atacuri. A ținut de minge cu spatele la poartă, a protejat-o, a permis echipei să urce. În Cupa Ligii, multe faze mureau din fașă. Gyokeres e bun pe tranziții, dar limitat în jocul cu spatele la poartă.
Da, rezultatul a fost dezamăgitor. Dar măcar am fost în meci. În finala Cupei Ligii, după un început bun, nici nu am mai reușit să jucăm fotbal. Havertz și Odegaard, chiar dacă sunt ineficienți de multe ori pe tabelă, sunt cei care leagă jocul. Ei dau identitate echipei. Aduc un plus evident de calitate tehnică. Odegaard poate coborî lângă Zubimendi și Rice, poate ține de minge, poate face progresie cu ea la picior și ne ajută să evităm degajările în panică.
🖐️ Sunt de acord că nici Odegaard, nici Havertz, nici Eze nu marchează suficient. Că Odegaard și Havertz nu sunt marcatori „naturali”. Dar îi văd ca „glue-ul” echipei. Fără ei, Arsenal arată ca o echipă mică care e mai ușor de anihilat. Dacă lipsesc doi din cei trei, deja devine o problemă serioasă de fluiditate.
La nivel de rol, Havertz îmi amintește de rolul lui Roberto Firmino: nu marca enorm, dar făcea jocul să funcționeze mai bine. Diferența e că Liverpool avea aripi care compensau masiv. Noi nu avem acel nivel de „producție” în benzi.
Poate de aici ar trebui să înceapă primele mutări din vară??? 👀
Când o decizie face diferența
Faza asta încă mă roade. Mi se pare incredibil cum îmi doresc constant pressing, intensitate, dorință, iar golul decisiv pe care-l primim vine exact după un astfel de moment.
Martinelli nu citește bine faza, sare într-un pressing dezorganizat la Guehi, îl lasă liber pe O’Riley (adversarul său direct) și de acolo începe pericolul.
Poți să „scapegoatuiești” o decizie, nu un jucător?
Pentru că, dacă ai făcut vreodată sport, știi cât de ușor e să iei o decizie greșită, să citești greșit dinamica unei faze de joc într-o fracțiune de secundă...
Nu aici s-a pierdut titlul
Astfel de înfrângeri se întâmplă.
Poți accepta că am pierdut încercând să jucăm fotbal, atât cât te lasă City pe terenul lor. Poți accepta ratări, greșeli.
Ce e mai greu de acceptat sunt meciurile cu Wolves sau Bournemouth, acolo unde nu există aceeași scuză.
Pe Etihad, Arsenal a avut o prestație decentă. N-aș fi foarte negativ legat de acest meci în sine. Problema au fost celelalte, unde trebuia să câștigi clar.
Meciul ăsta doare mai mult mental, pentru că aici a existat un plan bun, o selecție mai inspirată (și datorită unor reveniri după accidentări) și o execuție mult mai bună decât cele din săptămânile precedente.
Titlul? Poate se decide la golaveraj. Poate nu.
🖐️ Realist, nici nu știm dacă suntem capabili să câștigăm tot de aici înainte.
Dar măcar cu City a fost o prestație clar mai bună decât în acele meciuri unde, de fapt, am pierdut probabil titlul. Mi-a plăcut să-i văd pe Eze, Odegaard și Havertz în același timp din primul minut și e frustrant să realizezi că cei trei nu au mai început împreună ca titulari un alt meci acest sezon.
Ce urmează pentru Arsenal?
Cred că nu sunt singurul care se bucură de săptămâna de pauză. Pentru că asta înseamnă că e o serie de zile în care nu ne testează nimeni sănătatea emoțională la mijloc de săptămână. Yuhu!
Următoarele 5 meciuri pentru Arsenal:
Arsenal - Newcastle, sâmbătă 25 aprilie, 19:30
Atletico Madrid - Arsenal, miercuri 29 aprilie, 22:00
Arsenal - Fulham, sâmbătă 2 mai, 19:30
Arsenal - Atletico, marți, 5 mai, 22:00
West Ham - Arsenal, duminică 10 mai, 18:30
🔴 COYG! ⚪