Cum a fost la semifinala Arsenal – Lyon: o după-amiază pe Emirates și un fenomen care crește
Corespondență de pe Emirates de la prietenul tunar Dan Dracea.
Sunt deja câțiva ani de când mă atrage tot mai mult ce se întâmplă la echipa fetelor lui Arsenal. E ceva care pare să fie construit altfel.
Organic, mai puțin grăbit, mai puțin dependent de rezultate imediate. Chelsea și Man City sunt cluburile care au dominat fotbalul feminin din Anglia în ultimul deceniu, dar Arsenal Women e de departe echipa care s-a remarcat cel mai mult.
Am citit în ultima vreme multe povești despre experiența de la meciuri. Mi-a plăcut foarte mult scrisoarea Andreei Giuclea din Londra despre cum arată fotbalul feminin atunci când e valorizat, promovat și respectat. Mi-a plăcut să stau de vorbă cu Tim Stillman sau Suzy Lycett despre cum experiențele de matchday de la echipa de fete a lui Arsenal vin cu acea latură a fotbalului de care ne-am îndrăgostit când eram mici.
Și cu cât citesc mai mult, cu atât îmi dau seama că nu e doar un proiect de club bine făcut, ci și o relație reală între echipă și suporteri, care s-a dezvoltat puțin câte puțin în ultimii ani, fără să fie forțată. Și de vreo trei-patru ani, a început să se vadă.
Duminică, Dan a fost pe Emirates Stadium la semifinala cu OL Lyonnes și, fără măcar să-l mituiesc cu bere, mi-a povestit apoi cum a fost experiența de meci.
Meciul, văzut din tribună
Am fost la Arsenal - OL Lyonnes 2-1 în meciul tur al semifinalelor UEFA Womens Champions League. A fost un meci antrenant, jucat cu vână de ambele echipe. Fetele noastre au avut momentele lor în prima repriză, dar diferența s-a făcut după pauză, când au reintrat pe teren revigorate de ceea ce trebuie să fi fost one hell of a team talk.
Au mâncat pământul în repriza a doua. Chiar dacă golul egalării s-a datorat unei greșeli imense a portăriței adverse, Arsenal a părut constant echipa care era menită să marcheze. Golul victoriei a fost marcat de tânăra Olivia Smith și rezultatul este fără îndoială meritat. Cum a zis Renee Slegers, însă, s-a jucat doar prima parte a dublei-manșe. Returul din Lyon va fi dificil, Arsenal are o formă inconstantă, dar dacă va juca cum a făcut-o în repriza doi aici, e mare favorită la calificare. Efortul depus a fost remarcabil. (Dan)
🏟️ Cum s-a simțit experiența live
A fost primul meci al echipei feminine văzut de mine pe stadion (deși o urmăresc destul de atent constant), iar experiența a fost faină. Am avut bilet în North Stand la Club Level.
Din spatele porții meciul s-a văzut decent și am avut ocazia să văd cam toate fazele cheie ale meciului in partea apropiată de teren. În zona de food & drinks a fost lume multă, dar era imposibil să nu fie așa când ai peste 26 de mii de spectatori pe stadion. Am fost ușor surprins totuși că nu s-au umplut mai multe locuri, unele sectoare de tribună de pe Emirates (cele superioare) fiind nefolosite. (Dan)
🎶 Atmosfera și oamenii
Atmosfera a fost însă mișto. Nu s-a cântat prea mult, dar orice fază mai entuziasmantă a fost acompaniată de creșteri de volum simțitoare, urale și aplauze. Golurile au fost cireșele de pe tort. Am văzut o diversitate foarte mare de oameni la meci, ceea ce m-a bucurat.
Tineri, bătrâni, familii, bărbați dar și multe (foarte multe) femei și fete.
Surprinzător de multe tricouri inscripționate cu nume de jucătoare de la echipa feminină - poate in raport de 2 la 1 sau chiar 3 la 1 față de numele consacrate din Premier League - cu Kim Little, Leah Williamson (inclusiv eu haha), Olivia Smith, Katie McCabe și Alessia Russo în prim-plan.
Am avut sentimentul că mulți din cei prezenți merg regulat la meciurile fetelor. (Dan)
Cred că aici e, de fapt, cheia acestei transformări prin care a trecut echipa de fete a lui Arsenal sau cel puțin asta pricep din tot ce am citit în ultima perioadă și din ce mi-au povestit oameni care merg constant la meciuri. Există un tip de atașament diferit, poate chiar mai profund, față de echipă și față de jucătoare precum Leah Williamson, Alessia Russo sau Kim Little. Un atașament care nu vine doar din goluri și victorii, ci dintr-o relație construită în timp, sănătos.
E genul de lucru care, din exterior, e greu de explicat complet. Bucuria aia simplă de a veni la stadion cu copiii sau cu familia, senzația de spațiu sigur și deschis, fără presiunea sau tensiunea pe care o vezi uneori la alte meciuri, toate astea par să se transmită în jurul echipei și al fetelor și să creeze, în timp, ceva mai mult decât suporteri și jucătoare.
O conexiune reală., o anumită formă de simbioză, nu știu cum s-o numesc. O energie comună care face experiența diferită și, probabil, tocmai de asta atât de atractivă pentru cei care ajung acolo.
🔚 Finalul de sezon și gândul care rămâne
În încheiere, e clar că la fel ca și băieții, echipa feminină va avea un final de sezon incandescent, cu lupte pe ambele fronturi - Champions League și campionat (unde fetele sunt momentan pe locul 4, dar cu șanse mari să încheie pe 2, in spatele lui... Manchester City - care a făcut un sezon remarcabil în Women’s Super League).
Ar fi minunat să joace pentru a doua oară la rând finala europeană, dar pentru a-și apăra trofeul mai trebuie să treacă de două meciuri extrem de grele. Fetele au însă abilitatea să se lupte cu orice echipă într-o zi bună.
Să sperăm că zilele astea bune vor veni constant în acest final de sezon - atât la fete, cât și la băieți. (Dan)
💡 Tot pe Tunarsenal.ro mai poți citi și:
 | A guest post by
|
Urmăresc echipa asta de vreo 3-4 ani, iar de un an încoace o fac meci de meci (nu cred că am scăpat mai mult de 5 în toate competițiile). Mărturisesc că extrem de rar meciurile băieților îmi provoacă o asemenea stare de bine, chiar și atunci când rezultatul nu e cel dorit (tot mai rar în ultima vreme pentru că trupa lui Slegers pare de neoprit). E multă bucurie de a juca, dar și foarte multă calitate. E o senzație pe care n-am mai experimentat-o de la echipa aceea a lui Wenger cu Wilshere, Ramsay, Cazorla sau Rosicky. Din păcate fotbalul feminin rămâne în România un fenomen extrem de marginal și sincer am rămas surprins neplăcut de faptul că mulți sunt atât de înrădăcinați în prejudecățile lor încât nici măcar nu încearcă să testeze 2-3 meciuri de nivel înalt pentru a se convinge cu ochii lor că lucrurile au evoluat foarte mult.
Bravo, Dan! Foarte frumos!