🖐️ Hello darkness, our old friend...
Arsenal a primit o lovitură meritată. | Gânduri după Wolves - Arsenal 2-2
Egalul 2-2 cu ultima clasată nu doare doar prin cele două puncte pierdute. Doare prin altceva, mai greu de cuantificat și anume fisura care începe să apară între suporteri și echipă.
Avansul se va topi, probabil în acest weekend, la doar două puncte. Manchester City vine tare din spate, iar Arsenal a părut obosită fizic și mental, fără idei, fără claritate.
🖐️ Dacă mai citiți acest newsletter știți că încerc să fiu cu picioarele pe pământ. Nu credeam că vom zburda pe Molineux și, din nou, mă așteptam la un meci greu cu Wolves. Dar mă așteptam la o cu totul altă desfășurare. Mă așteptăm să văd un Arsenal în jumătatea adversă și care se chinuie să desfacă o „autobază”, nicidecum un Arsenal care-și pierde identitatea de joc, care pierde controlul și care are distanțe atât de mari între linii.
Nu doar punctele, ci încrederea
Cel mai dăunător aspect al serii nu e clasamentul. E senzația că echipa nu mai transmite siguranță și că, atunci când lucrurile scapă puțin de sub control, totul se clatină.
Nu sunt un mare adept al teoriei „mentalității”. Mi se pare că „mentalitatea” e un cuvânt folosit comod, retrospectiv.
Și totuși… Arsenal face din nou asta. Primește un gol fabulos și parcă își pierde cumpătul. Se rupe. Apar greșeli simple, decizii greșite în teren, schimbări care nu mai vin de pe bancă. Asta nu mai ține doar de mentalitate. Ține de gestionarea momentelor. Nu cred că-i blamează nimeni pe Raya și Big Gabi. Neînțelegerea dintre ei e doar consecința impotenței colective și individuale din repriza secundă.
Imaginea care spune tot
În ultimele minute, Mikel Arteta își petrecea timpul gesticulând disperat către jucători: calm, posesie, control.
Mesajul era simplu: țineți mingea, nu vă mai precipitați.
Jucătorii? O trimiteau înapoi la Wolves.
Arteta, cu capul în mâini, Gabriel Heinze agita brațele, vizibil iritat.
Nu era doar frustrare de moment. Era frustrarea unui antrenor care a mai văzut filmul ăsta și care din nou n-a reușit să schimbe deznodământul meciului.
Acum câteva sezoane, după un 3-2 cu Watford, Arteta spunea:
“We were allowing spaces against the team who, if we kept allowing that, we were going to suffer. I knew that. We had to put that right and we did it for certain periods.
“Then in the last 25 minutes, we lost it again. We have to show that maturity, understanding and capacity to control the game how we wanted to.
“At 3-1, after, we had to make 300,000 passes in the opposition half and when they have the right moment to come at us, then we can attack them. We didn’t do that. The game was open and you had the feeling that the game was open right until the end.”
Atunci, până la 3-1, Arsenal avea 58,2% posesie și 88% pase reușite. După ce a făcut 3-1, posesia a scăzut la 55,2%, iar acuratețea paselor la 79%. După ce Watford a redus la 3-2, Arsenal a reușit doar 3 din 16 pase.
Miercuri, prima repriză cu Wolves a arătat control: 67,7% posesie, 86% pase reușite. De la pauză până la 2-0, posesia a scăzut la 41,9%, iar procentajul paselor la 73%. Și totuși, Arsenal a marcat la doar primul șut după 20 de minute, într-un interval în care Wolves avusese deja trei încercări!
Dar din minutul 56 până la egalarea din minutul 93: 49,7% posesie, 80% pase reușite, un singur șut.
„La 3-1 trebuia să facem 300.000 de pase…”
E fix ceea ce trebuia făcut și miercuri seară cu Wolves.
Sunt convins că ăsta nu e planul lui Arteta, dar asta nu înseamnă că nu este responsabilitatea lui să rezolve situația. Dacă jucătorii sunt copleșiți de presiune, trebuie să găsească modalități de a-i ajuta să facă față. Dacă nu îi urmează instrucțiunile, trebuie să găsească modalități de a-i convinge. Ține de el să-i ajute să-și calmeze emoțiile, să reducă zgomotul din jur și să recâștige controlul.
Poate că mesajul trebuie schimbat sau poate că unele schimbări trebuie făcute. Dacă ideea este să închizi meciurile prin 300.000 de pase, de ce Raya trimite atât de des mingi lungi? De ce Martín Zubimendi nu reușește să joace rolul de metronom la mijlocul terenului?
Arsenal a devenit în ultimii ani o echipă care se apără excelent fără minge și are încredere că poate închide spațiile. Dar asta nu înseamnă că trebuie să sacrifice posesia și să invite presiunea, mai ales împotriva unei echipe inferioare. Iar din toate indiciile, exact lipsa controlului în posesie îl scoate din minți pe Arteta.
Arsenal vs Arsenal
Scriam după meciul cu United că echipa cel mai bine plasată să o împiedice pe Arsenal să câștige titlul este chiar Arsenal. Din păcate, exact asta vedem acum.
Am văzut deja social media plină de mesaje care spun că titlul e în mâinile lui City acum. Poate… dar dacă e să găsim un ac de optimism în carul cu fân, cu siguranță titlul încă nu e nici în afara mâinilor noastre.
Diferența e mică și totul depinde de reacția alor noștri.
Fără scuze de data asta
În 2023/24 era de înțeles o eventuală „cădere” pe final. Era o echipă încă tânără, fără experiență în lupta la titlu.
În 2024/25 au existat circumstanțe atenuante, accidentări prea multe și prea importante, lot dezechilibrat în anumite momente.
În sezonul acesta? Două opțiuni pe fiecare poziție, un lot maturizat, un avans sănătos în frunte… si totuși, risipit.
Nu există scuze. Repriza a doua nu a arătat ca o echipă care are calitatea de a câștiga Premier League. Nu la intensitate, nu la control, nu la lucruri de bază precum pase ușoare sau decizii simple de moment.
Antrenorul e șeful și e mereu principalul responsabil de ceea ce se întâmplă la echipă, dar miercuri seară și mulți dintre jucători ar trebui să se uite în oglindă și să fie dezamăgiți de ei însuși.
Emoția momentului
După meciul cu Wolves, cred că toți am fost copleșiți de emoții. E normal. Când vezi cum se evaporă un avantaj construit cu atâta muncă, reacția e viscerală. E ușor să spui lucruri care rănesc și să rupi punți.
Dar dacă vrem maturitate de la echipă, trebuie să existe un pic de maturitate și în tribune.
Într-un fel, oricât de dezamăgiți am fi, lovitura trebuie acceptată pentru că a fost una pe deplin meritată de ai noștri.
“Everything in life is temporary. So if things are going good, enjoy it because it won’t last forever. And if things are going bad, don’t worry. It can’t last forever either.”
Urmează derby-ul din Nordul Londrei. Nu există context mai bun pentru a răspunde după eșecul de la mijlocul săptămânii. Dacă există caracter, acum e momentul să-l vedem. Dacă există lideri, acum trebuie să iasă în față. Dacă există cu adevărat dorința de a câștiga titlul, acum trebuie demonstrată, nu discutată.
Sezonul nu e pierdut, dar, da, încrederea e fragilă acum și exact asta trebuie recâștigată, înainte de orice altceva.
🔴 COYG! ⚪
Următoarele 5 meciuri ale lui Arsenal:
💡 Trei meciuri consecutive grele, dar o pauză de o săptămână bună pentru un reset după meciul cu Spurs.
Tottenham - Arsenal, duminică, 22 februarie, 18:30
Arsenal - Chelsea, duminică 1 martie, 18:30
Brighton - Arsenal, miercuri 4 martie, 21:30
Mansfield Town - Arsenal, sâmbătă 7 martie, 14:15
Champions League, tur optimi (marți/miercuri 10/11 martie)
💡 PS1: Vă mulțumesc pentru reacțiile și solidaritatea arătată după ce mai multe publicații de la noi au preluat cu japca interviul făcut cu Matei.
💡PS2: Dacă încă nu știți de ea, recomand să o urmăriți pe Laura Kirk-Francis, fană Arsenal și creatoare de conținut care reușește foarte bine (și amuzant) să descrie trăirile prin care trecem la fiecare meci.
Am promis după meciul cu United că nu mai scriu public nimic despre Arsenal până la finalul sezonului, tocmai din cauza faptului că roller-coasterul emoțional e prea puternic. Fac excepție însă pentru articolele tale, o dată pentru că analizele sunt foarte corecte și cerebrale și asta cumva îndeamnă și la reacții pe măsură, dar recunosc și dintr-o nevoie personală de a-mi ordona puțin haosul mental și sufletesc prin „externalizarea“ gândurilor.
DIn faptul că abia azi, după 3-4 zile am citit articolul și comentez, cred că e evident cam ce efecte a avut asupra mea meciul cu Wolves. N-o să mai spun mai nimic despre meci, ai sintentizat tu foarte bine ce am văzut și eu, o să spun doar atât: dacă ar trebui ca toată prestația lui Arsenal din acest meci să fie caracterizată printr-un singur cuvânt, acesta ar fi: TEAMĂ! Da, cu caps lock pentru că la dimensiunile astea a fost și teama din privirea, limbajul corpului și prestația jucătorilor. O teamă paralizantă care i-a făcut nu doar ca pe măsură ce meciul se apropia de final să greșească tot mai multe execuții simple, ci și să ia decizii realmente de neînțeles în multe momente.
Ce mă deranjează e că acest sentiment de teamă a fost pasat cumva în responsabilitatea suporterilor. Subliminal am simțit asta și în mesajul lui Declan Rice din zilele trecute, atât de aplaudat de unii. Eu unul nu cred că această angoasă are legătură cu zgomotul „din jurul lor“ ci cu cel din interiorul fiecăruia dintre ei. Lipsa de siguranță individuală și colectivă vine din neîncrederea în capacitatea lor de a rezista luptei până la final, neîncredere cauzată de istoricul eșecurilor personale și ale clubului din sezoanele trecute. Faptul că în rândurile echipei nu există printre jucătorii importanți oameni cu experiența unor asemenea războaie câștigate se simte. Faptul că în luptă sunt conduși de un general la rândul lui fără această experiență sapă și ea la temelia convingerii. Revirimentul fatanstic al lui City e văzut ca o fatalitate, iar felul în care echipa lui Pep a câștigat pe Anfield a avut efectul unui pumn încasat în gura stomacului. Și, ca o părere personală, cred că nici haina tactică siliți să o îmbrace nu li se potrivește, nu le face plăcere iar în momentele delicate îndoiala asupra ei afectează mentalul jucătorilor. Dar despre asta chiar o să scriu pe larg la finalul sezonului.
Suporterii au fost, sunt și vor fi trup și suflet alături de echipă acolo unde contează: pe stadion, la locul și în timpul bătăliilor. În rest, rețelele sociale sunt debușeul de care și suporterii au nevoie. Mulți dintre ei așteaptă de două decenii un titlu și au trecut printr-un istoric de dezamăgiri uriaș. Își alterează săptămână de săptămână sistemul nervos fără a fi plătiți pentru asta; dimpotrivă, cei care pot fi apropiați fizic de echipă fac niște sacrificii financiare deloc de neglijat pentru a-i susține. În condițiile astea să le negi dreptul de a-și vărsa frustrările undeva, e deja la limita lipsei de respect. Jucătorii dacă nu vor să fie afectați de critici au foarte ușor la dispoziție opțiunea de a nu mai urmări discuțiile din online. Spațiul acela nu e sacrosant, nu le aparține și nu pot avea pretenția de a avea control asupra lui. Cred că înțelegerea și susținerea asta trebuie să fie reciprocă, nu de alta dar nu cred că oricare dintre suporterii care susțin necondiționat de 5, 10, 20 sau 50 de ani acsest club suferă mai puțin decât un jucător care își leagă cariera de un club pentru câțiva ani.
În fine, m-am lungit, dar ideea de bază e următoarea: reușita acestui sezon este în primul rând în capul jucătorilor. Planul tactic al lui Arteta poate nu e cel mai inspirat vizavi de calitățile jucătorilor și de ADN-ul clubului, dar s-a dovedit luni de zile că poate funcționa suficient de bine pentru a ne aduce unde ne dorim. Ca valoare a lotului suntem cea mai bună echipă din Premier League și eu zic și din Europa. Tot ce contează acum este ca jucătorii să-și regăsească echilibrul la care să se adauge un proces chimic care să transforme frustrarea în furie canalizată în joc. Evident e în primul rând treaba lui Arteta să găsească și să activeze butoanele potrivite. Marii antrenori asta fac, iar acum se va vedea dacă el poate face parte din categoria asta sau e doar un Emery mai bine pregătit și mai sofisticat. Și da, total de acord cu tine, meci mai potrivit pentru fotbaliști ca să APARĂ în ipostaza de campioni, nu putea exista decât derby-ul de astăzi!
COYG!